Australia va fixa între 14 şi 16 ani vârsta minimă pentru utilizarea reţelelor sociale, potrivit unui proiect de lege ce ar urma să devină efectiv în acest an, a anunţat marţi premierul Anthony Albanese, transmite AFP, preluată de Agerpres.
Un test de verificare a vârstei în momentul conectării va fi desfăşurat în următoarele luni, înainte ca textul să intre în vigoare, a adăugat şeful executivului australian.
”Vreau să văd copiii departe de ecranele lor şi (mai degrabă) pe terenurile de fotbal, în piscine şi pe terenurile de tenis. Vrem ca ei să aibă experienţe adevărate cu oameni adevăraţi, întrucât ştim că reţelele sociale fac rău societăţii”, a mai spus demnitarul australian pentru postul naţional de televiziune ABC.
Liderul opoziţiei conservatoare, Peter Dutton, şi-a exprimat sprijinul pentru proiectul de lege al guvernului. ”Fiecare zi de amânare lasă vulnerabili copiii la pericolele reţelelor sociale”, a declarat el.
Analiştii sunt de părere totuşi că stabilirea unei limite de vârstă nu îi va ajuta pe tinerii aflaţi în dificultate din punct de vedere social.
În opinia lui Daniel Angus, profesor la Universitatea de Tehnologie din Queensland, planul guvernamental este ”imprudent şi nechibzuit”, întrucât el intervine chiar înainte de prezentarea raportului final de anchetă parlamentară cu privire la efectele reţelelor sociale asupra societăţii australiene.
Acest proiect ”subminează ancheta şi principiile democraţiei deliberative şi ameninţă să cauzeze greşeli prin excluderea tinerilor de la o participare importantă şi sănătoasă la lumea digitală”, adaugă expertul.
Un proiect de lege asemănător, care fixează la 13 ani vârsta minimă pentru a accesa reţelele sociale, a fost aprobat în iulie de Senatul SUA, dar textul nu a fost deocamdată votat de Camera Reprezentanţilor.