La Făgăraș a avut loc prima întâlnire a reprezentanților Primăriei cu oameni de afaceri, Camera de Comerț și Industrie, societatea civilă pe tema realizării unei strategii de dezvoltare a Făgărașului.
La eveniment au fost invitați primari din toată Țara Făgărașului, pentru că această strategie tebuie să țincă cont de rolul metropolitan (pol de dezvoltare) pe care îl joacă municipiul în zonă. După cum spunea și primarul Făgărașului, Sorin Mănduc, „întâlnirea este foarte importantă și trebuie să avem în vedere că au fost mai multe tentative de realizare a unei strategii, dar fără să se concretizeze. Dar pentru aceasta trebuie să venim cu toții și să spunem ce vrem să facem, în ce direcție trebuie să ne îndreptăm“. Făgărașul are la această oră o suprafață de 400 de hectare în intravilan și adună la bugetul local în jur de 300 de miliarde de lei vechi. Însă, trebuie precizat că doar 70 de miliarde dunt venituri directe, din taxe și impozite locale.
Ultimul recensământ a relevat faptul că populația Făgărașului a scăzut cu 24%, declinul demografic la nivelul întregii Țări a Făgărașului fiind de 13%, cauzele fiind sporul natural negativ și migrația internațională.
Decăderea Combinatului Chimic s-a reflectat puternic asupra întregii zone. În municipiu, rata șomajului a ajuns la 5,24%, peste media juudețeană și națională, rata de ocupare a populației fiind de 48,3%. La această oră funcționează în Făgăraș 816 firme, care totalizează o cifră de afaceri de 706 milioane de lei, sectorul industrial fiind cel care realizează în majoritate această cifră de afaceri (52%).
În perioada 2008-2011 au dispărut 389 de firme, dar s-au înființat 186. Ca domenii de activitate, 68% din firme sunt în sectorul serviciilor, 21% în industrie și construcții și 11% în agricultură.
Potențialul turistic, departe de a fi exploatat la capacitate
La capitolul turism, investițiile în renovarea și promovarea cetății încep să-și facă efectele, însă departe de potențialul real. În acest an, Muzeul „Țara Făgă-rașului“ are încasări de circa 25.000 de euro, numărul vizitatorilor din în 2007 de 14.956, iar în 2012 s-a dublat, la 29.839.
În privința unităților de cazare, în 2007 funcționau doar patru unități, iar în 2012 8, numărul locurilor de cazare evoluând de la 73 la 186.
Potențialul Țării Făgărașului este imens, dar trebuie pus în valoare. Și aici nu este vorba doar de Cetate, la care continuă lucrările cu sprijinul Consiliului Județean Brașov. Tote localitățile de la poalele Făgărașului se pot dezvolta rapid, dacă reușim să atregem fonduri pentru construcția de pârtii de schi.

„Dacă vorbim despre pârtii în România, cel mai potrivit loc este Masivul Făgăraș, care este cel mai înalt, pe versantul nordic. Însă turismul nu presupune doar pârtii și pensiuni, ci și servicii. De exemplu, avem o problemă foarte mare cu colectarea gunoialor menajere în zonă. După ce a picat un proiect la nivelul întregului județ, iar rampa noastră a fost închisă în 2010, acum ducem gunoaiele la stația de sortare din Făgăraș, iar de aici le ducem la Victoria, la 35 de kilometri. Ceea ce presupune anumite costuri, iar unii primari din zonă nu înțeleg că aceasta este o problemă și pentru ei“, spune Mănduc.
În ceea ce-l privește, vicepreședintele Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu, a prezentat câteva proiecte incluse în portofoliul depus la Alba-Iulia pentru finanțare, pentru exeercițiul financiar 2014-2020.
„Și noi, la nivelul județului, la Agenția de Dezvoltare Durabilă, în portofoliul de proiecte, când a venit vorba despre zona Țării Făgărașului, am avut în vedere două proiecte. Unul dintre ele vizează accesibilitatea, iar din toamnă sper să se și concretizeze. Este vorba de construirea drumului rapid Brașov – Sibiu, care va «afecta» pozitiv întreaga zonă și care va fi foarte important când vor exista cele două autostrăzi București-Brașov și cea care leagă Valea Oltului de Sibiu. Este o investiție de interes atât pentru transportatori
și potențialii investitori din zonă, cât și pentru turism. Apoi, sunt convins că toată lumea știe despre proiectul lacului de acumulare de la Mândra. Acest proiect este cel mai mare și mai important proiect din județ. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere și realitățile zilei. Nu poți vorbi despre dezvotlarea Făgărașului care a fost un oraș monoindustrial iar azi e nimic, fără să vă supărați pe mine că o spun. Utilitățile sunt necesare, iar pentru acestea avem nevoie de fonduri la buget. Și, cum se vorbea mai înainte, veniturile din taxe și impozite sunt scăzute, trebuie atrași investitori, dar cum? În anii ’90 le spuneam să vină că avem mână de lucru calificată. Acum aceata nu mai există. Oamenii fie s-au pensionat, fie au preferat să plece să muncească în străinătate. Poate de aceea, cred eu, ar fi bine să vă gândiți la un campus unde să adunați copii din întreaga zonă și să-i calificați în anumite meserii cerute de investitori. Întreprinzătorii au nevoie de mână de lucru calificată. O altă idee ar fi înființarea unei burse agricole în zonă. Micii fermieri să aibă încrederea că, dacă își lucrează pământul, vor avea unde să își vândă produsele. Mai mult, se pot face și unități de producție de prelucrare și procesare a almentelor de bază. Totul este ca dumneavoastră, cei care ați venit la această întâlnire, care în mod cert trebuie să fie urmată și de altele, să stabiliți de comun acord care sunt direcțiile spre care vreți să mergeți pentru viitor: industrie, dacă mai este cazul, turism și agroturism, agricultură etc.“, a concluzionat Mihai Pascu discuțiile de la Făgăraș.