O adolescentă desfigurată în bătaie a fost găsită fără suflare, duminică dimineaţă, sub o bancă, într-un parc, aproape de plaja din Mangalia.
Cadavrul unei tinere a fost descoperit, duminică- dimineaţă, într-un parc de pe raza municipiului Mangalia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Olimpia Ceară.
Trupul fetei a fost găsit de un trecător, în zorii zilei sub o bancă din parc. Acesta a crezut că este un câine, însă când s-a apropiat a văzut corpul adolescentei. El a sunat imediat la 112, să anunțe descoperirea macabră.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.
„La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, a transmis, duminică după-amiază, IPJ Constanţa, potrivit News.ro.
Sursa citată a precizat că trupul prezenta urme de violenţă, echipajul medical declarând, ulterior, decesul.
Iniţial nu s-a putut stabili identitatea victimei.
”În cauză au fost efectuate cercetări şi investigaţii de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului Criminalistic şi Poliţiei omormunicipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din judeţul Vaslui”, a mai transmis sursa citată.
Trupul victimei a fost transportat în parc cu un geamantan
Anchetatorii au stabilit că fata găsită moartă într-un parc din Mangalia avea 18 ani şi este din Vaslui.
Urmele de violenţă de pe trupul său au demonstrat că a fost omorâtă, fiind găsită şi o persoană suspectată de comiterea faptei.
Aceasta a fost prinsă şi dusă la audieri. Este o tânără de 18 ani care lucra împreună cu victima.
Cele două stăteau împreună şi lucrau cameriste la un hotel din Saturn. Ar fi omorât-o pentru că victima îşi înşela iubitul şi ea trebuia să mintă şi nu ar mai fi vrut să facă asta.
După ce a omorât-o ar fi pus-o într-un geamantan şi a dus-o în parc.
Fata de 18 ani, este considerat principalul suspect al crimei. Faţă de aceasta din urmă se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, ancheta derulându-se sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Foto: DobrogeaTV
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI