
Un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din Tășnad, s-a trezit că deține, un BMW Seria 5, pe numele său când a mers să plătească impozitele.
Un bărbat din Satu Mare a aflat că are un BMW Seria 5 pe numele lui, când a mers să plătească impozitele.
Pe lângă casa și mașina familiei, funcționarul de la ghișeu i-a spus că în baza de date figurează și cu un al doilea autoturism, scrie Digi24 care citează PresaSM.
Bărbatul a sesizat poliția, care a aflat că în spatele contractului de vânzare-cumpărare fals se ascunde un individ din Mehedinți, care a vrut să evite astfel plata impozitelor și a eventualelor amenzi.
Tânărul de 31 de ani a mers la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Tășnad, județul Satu Mare, la începutul anului, să achite dările spre stat.
Surpriză însă: la ghișeu, funcționarul i-a spus că are de plătit impozit și pentru un autoturism marca BMW, de care bărbatul nu știa nimic. De acolo, bărbatul s-a dus direct la poliție, unde a sesizat problema.
Ulterior, organele de cercetare i-au prezentat un contract de vânzare-cumpărare. Victima a spus că nu recunoaște documentul, dar și că semnătura de pe contract nu îi aparține.
Polițiștii au aflat că în spatele contractului fals se ascunde un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din județul Mehedinți.
I-a furat datele personale ca să scape de plata impozitelor și a eventualelor amenzi
Conform informațiilor PresaSM, infractorul ar fi mers la Biroul de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Tâmna, județul Mehedinți, unde s-a folosit de un contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport falsificat, pentru a fi scos din evidența fiscală a primăriei vehiculul pe care îl deținea în proprietate, respectiv BMW-ul Seria 5.
Motivul: ca să scape astfel de plata impozitelor și a eventualelor amenzi.
În paralel cu ancheta poliției, păgubitul a reușit să dea de infractor pe rețelele sociale. Tânărul, în vârstă de 25 de ani, i-a explicat sătmăreanului că a trecut mașina pe numele lui pentru că îl cunoaște și că vor rezolva problema când va reveni în țară.
Pentru că individul nu s-a ținut de cuvânt, păgubitul a decis să formuleze o plângere penală împotriva lui.
Recent, scrie sursa citată, magistrații Judecătoriei Carei i-au aplicat tânărului de 25 de ani din Mehedinți o amendă penală în cuantum de 5.250 de lei.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!