Eveniment

Tânăr drogat la volan, în Râșnov

Iulia Ghervan

La data de 23 mai 2022, în jurul orei 19.00, polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 26 ani din municipiul București, care conducea un autovehicul pe DN1E, pe raza Stațiunii Râșnov din județul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.