Tânăr din Săcele, cercetat după ce a dat două spargeri în Făgăraș

Tânăr din Săcele, cercetat după ce a dat două spargeri în Făgăraș

Polițiștii din Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “furt calificat”.

Oamenii legii spun că, în perioada 29 – 30 iulie 2022, un bărbat ar fi pătruns în interiorul unui imobil din Făgăraș, de unde ar fi sustras două sume de bani. Este vorba despre peste 16.600 euro și 10.600 lei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cauză, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș – Biroul de Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului de Investigații Criminale Brașov, au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Săcele, județul Brașov.

Alte articole:   O nouă campanie de dezinsecţie și de combatere a căpușelor în Braşov

Percheziții la Săcele, Făgăraș și Prejmer

Astfel, la data de 4 august 2022, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Poliției Municipiului Săcele, Secției de Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Prejmer și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, au efectuat 4 percheziții domiciliare pe raza municipiilor Brașov, Săcele și localității Prejmer, din județul Brașov.

În urma activităților desfășurate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri și înscrisuri, respectiv, sumele de 5.700 euro și 10.700 lei, precum și înscrisuri ce reprezentau dovada achiziționării unor diverse bunuri, în valoare de 15.200 lei. Totodată, au fost identificate și ridicate, în vederea confiscării 2 telefoane mobile, precum și o pereche de cercei, bunuri asupra cărora există suspiciunea rezonabilă că ar fi fost achiziționate cu o parte din sumele de bani, care ar fi fost sustrase.

Alte articole:   Noaptea Muzeelor 2024. Lista completă a obiectivelor care pot fi vizitate în judeţul Braşov

De asemenea, polițiștii au procedat la indisponibilizarea unui autovehicul, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul, în vârstă de 19 ani, a fost reținut pentru 24 de ore. A fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Ulterior, în 5 august 2022, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta.

În 8 august 2022, în urma contestării deciziei magistraților, instanța superioară a dispus schimbarea arestului preventiv în măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de tânăr.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

Activitățile desfășurate în prezenta cauză au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate