Gara Braşov rămâne un loc periculos, în ciuda măsurilor luate de autorităţile locale.
După ce în urmă cu câteva zile un adolescent în vârstă de 17 ani, a jefuit doi călători, acum, o adolescentă și doi tineri au tâlhărit un bărbat.
Suspecții au pus ochii pe un bărbat de 56 de ani, din județul Buzău, l-au lovit și i-au furat toți banii, dar și bonurile valorice, apoi au dispărut.
„Polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor trei, care, la data de 11 februarie a.c., în jurul orei 23.30, în timp ce se aflau în zona stației CF Brașov – Călători, prin acte de violență, ar fi deposedat un bărbat de 56 ani, din județul Buzău, de suma de 350 lei și alți 90 lei, reprezentând 10 bonuri valorice”, a informat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
Cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi instanța a dispus arestarea preventivă a lor pe o perioadă de 30 de zile.
Cercetările în caz continuă pentru tâlhărie calificată.
Prejudiciul nu a fost recuperat.
Foto: arhiva