Prima zi a anului marchează sărbătoarea Sfântului Vasile. O zi cu rădăcini creştine, ancorată în marea sărbătoare a Crăciunului – fiind denumită...
Sfântul Nicolae – ajutorul celor sărmani şi „moşul“ încărcat de daruri pentru copii
Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit „Făcătorul de minuni“, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre...
La mulți ani de Sfântul Andrei!
Andrei (d. 30 noiembrie 60, Patras, Grecia) a fost un apostol, frate cu Simon Petru. Conform Bibliei cei doi frați, Petru și Andrei, erau originari d...
Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie inc...
Sâmbăta Mare – ultima zi din Săptămâna Patimililor
Sâmbăta Mare este ziua dinaintea Paştelui şi ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a Mântuitor...
Marțea albă din săptămâna nebunilor – Tradiții românești legate de această zi
Marțea albă din săptămâna nebunilor. Suntem în săptămâna albă, sau săptămâna brânzei, când după ospețele de Câșlegii de iarnă, când se fac petreceri, ...
Fărșang, la Apața, în acest weekend!
Centrul Cultural Reduta și Primăria Apața vă invită sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 14.00 la Fărșang. Fărșangul este un obicei tradițional al c...
Faur, Făurar – știți de unde vine denumirea populară a lunii februarie?
Despre Faur se spun încă povești pe șoptite, ca nu cumva el să le audă și să se supere pe povestitor. Ce-i drept, Faur este copilul mai năbădăios al a...
Șezătoarea Bucuriei și pasiunea pentru un vis a Alinei Maria Durbacă
Șezătoarea Bucuriei și pasiunea pentru un vis a Alinei Maria Durbacă. Fiecare interviu începe cu povestea, povestea în care am cunoscut omul despre ca...
La mulţi ani de Sfântul Vasile!
Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele, este serbat în prima zi din noul an, când...
Anunţuri mică publicitate
Anunț privind închirierea prin atribuire directă a pășunilor și pajiștilor, proprietatea privată a comunei Prejmer
U.A.T. COMUNA PREJMER, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2013 și în baza H.C.L. Prejmer nr. 53/28.03.2024, anunță închirierea suprafațelor de pășune ...
De top în Brașov
EXCLUSIV Primul avion al companiei FlyLili zboară din 15 iunie de la Brașov.
În acest moment are loc o întâlnire decisivă pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional de la Ghimbav. Cătălin Cotruț, CEO-ul FlyLili, a anunțat că...