Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia (Grecia) va sosi joi dimineaţa, la Biserica „Sf. Ioan Iacob Românul” de pe strada Dealului din munic...

Cadouri pentru copiii defavorizați din partea preoților Bisericii Sfinții Trei Ierarhi
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Braşov a avut loc, recent, o acțiune social-filantropică, prin care 25 de copii proveniţi din familii defavoriz...

Icoană a Sfântului Andrei Şaguna, în toate bisericile din Brașov și SIbiu
Toate bisericile din judeţele Sibiu şi Braşov vor avea câte o icoană a Sfântului Andrei Şaguna, oferită gratuit de către Arhiepiscopia Sibiului, cu pr...

Pastorala IPS Mitropolit Laurențiu: „Naşterea Domnului – Darul cel mare al libertăţii şi al bucuriei noastre”
Iubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioșilor creștini, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări! „V...

Pastorala de Paști, transmisă de Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza
În Săptămâna Mare, înainte de Sfintele Paști și în momente de răscruce, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, dr. Laureanțiu Streza, tran...

Laurenţiu Streza: ,,Nu putem fi izolaţi spiritual şi trebuie să credem că Dumnezeu după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie”
Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a spus că nu putem fi izolaţi spiritual şi trebuie să credem că Dumnezeu ,,după încercare, ne va da şi mulţ...

VIDEO Brașovul are, de astăzi, doi noi cetățeni de onoare
În cadrul unei ceremonii care a avut loc la Colegiul Național Andrei Șaguna, președintele Academiei Române, Dr. Ioan Aurel Pop, dar și mitropolitul Ar...

EXCLUSIV Mitropolia Ardealului a votat canonizarea părintelui Arsenie Boca
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Sibiului, întruni astăzi în plen, a decis canonizarea părintelui Arsenie Boca. Propunerea a fost făcută de către m...

100 de ani de existență, 100 de secole în Carpați
Anul 2018 a fost un an încărcat pentru Jandarmeria brașoveană, care împreună cu partenerii săi, Biserica Ortodoxă Română – Mitropolia Ardealului, Cons...

Mitropolitul Ardealului, la târnosirea bisericii ortodoxe din satul Bod Colonie
Duminică a avut loc târnosirea bisericii ortodoxe din satul Bod Colonie, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și ,,Sfțntul Porfiie Cavsocalivitul”. La ev...
Anunţuri mică publicitate
Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Săcele din data de 22 iunie 2022
PROIECTUL ordinii de zi al ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Săcele din data de 22 iunie 2022: Proiect de hotărâre privind a...
De top în Brașov
Povești din șezători cu Lia Stănescu
În Brașov când spui șezătoare, gândul te duce aproape instantaneu la gazda șezătorilor din Șcheii Brașovului, la Lia Stănescu. Gătită în straie din Șc...