Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână dinainte de Paşte, în care sunt programate slujbe speciale la biserică. Sunt zile în care...

IPS Laurențiu Streza, la sfințirea Biserici „Sfinții Trei Ierarhi” din Bartolomeu
Credincioșii brașoveni sunt așteptați duminică, 2 februarie, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, din cartierul Bratolomeu, unde va avea lo...

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor 2020 la Brașov
Bisericile istorice din Brașov, organizatoare și gazde ale Săptămânii de Rugăciune, îi invită pe toți creștinii să participe, începând de sâmbătă, la ...

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ziua în care se deschid cerurile și se împlinesc dorințele
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este una dintre cele mai importante pentru creștinii care respectă cu strictețe cele mai importante date din cale...

Controale ISU în Biserici, înainte de Paşte. Măsuri recomandate pentru prevenirea incendiilor în Noaptea de Înviere
În perioada premergătoare şi pe timpul Sfintelor Sărbători Pascale, efectivele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Ţara Bârsei” al...

EXCLUSIV Controale pe motiv că „Arsenie Boca” și „pâinea noastră cea de toate zilele” sunt mărci înregistrate
Este de râs dacă nu ar fi de plâns. La această oră, din informațiile pe care le deținem, sunt mai mult controale în desfășurare la Brașov, în biserici...

Averile bisericilor din Brașov. Ultimul episod. Aceleași probleme
Prin acest articol finalizăm publicarea listelor cu proprietățile bisericilor din zona centrală a municipiului Brașov. După cum veți observa în contin...

Parohia Romano Catolică Brașov, 33 de proprietăți, 6.468.658,07 lei valoare de inventar
Newsbv.ro continuă publicarea valorilor de inventar ale proprietăților pe care le dețin și pe care le declară cultele în ceea ce privește plata impozi...

Cine sunt stăpânii patrimoniului din Brașov? Cât pierde Primăria din scutirea de taxe și impozite?
Newsbv.ro vă va prezenta, în exclusivitate, cine stăpânește patrimoniul din municipiul Brașov, în special cel din Centrul Istoric. Zeci de imobile sun...

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, așteptat, astăzi, la două biserici
În a doua zi de Crăciun, ca şi în alţi ani, Înalt Prea Sfinţitul dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, se va afla în mijlocul braşovenilor. I...
Anunţuri mică publicitate
Ședință ordinară la Consiliul Local Săcele în data de 28 iulie 2022
1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului – verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Săcele din data de 22 iunie 2022...
De top în Brașov
Apel la transparență! Solicităm sprijin din partea colegilor din presă și societății civile „să facem lumină”!
Newsbv.ro a dezvăluit, în premieră, faptul că sunt probleme majore în ceea ce privește administrarea banului public. Iar aici ne referim la consideraț...