Tabără de creație și pictură în aer liber la Viscri

Tabără de creație și pictură în aer liber la Viscri
Biserica fortificată de la Viscri

Biserica fortificată de la Viscri

Între 1 şi 10 iulie 2013, în satul Viscri (comuna Bunești) are loc ediţia a doua a „Taberei de creaţie şi pictură în aer liber“, organizată de către Asociaţia Culturală Black Sea Heritage Nostri Maris.
Evenimentul îşi propune să aducă în spaţiul deosebit al cunoscutului sat săsesc o serie de pictori tineri sau consacraţi, incluzând pe Angela Tomaselli, Vasile Pop Negreşteanu, Doina Moisescu, Dan Cioca, Adrian şi Stana Raţă, Silviu Bârsanu, Suzana Fântânaru şi alţii.
Asociaţia organizatoare şi-a propus ca şi în acest an să ofere un spaţiu de creaţie, într-un cadru arhitectural special, oferit de către o casă restaurată recent, din satul transilvănean.
În cadrul evenimentului, vor avea loc ateliere de pictură, grafică, desen la care participanţii vor produce opere de artă inspirate de natura şi istoria zonei. Programul taberei, aparte de profilul artistic, va cuprinde şi drumeţii în zonă, precum vizionarea de documentare şi alte activităţi culturale şi de relaxare.
Taberele de pictură organizate în satul Viscri se doresc a fi un prilej de lansare pentru artişti mai puţin cunoscuţi, dar care vor avea parte acum de mediatizare.
De asemenea, cu ajutorul unor astfel de acţiuni, localitatea trebuie să capete şi aerul unui spaţiu cultural, nu doar turistic, pentru creşterea valorii reale a acesteia, dar şi pentru a constitui un model de succes şi pentru alte comunităţi din România.
Tabăra de creaţie se va dezvolta ca o comunitate, pe baza interacţiunii sociale a participanţilor care vor locui, vor crea şi vor împărtăşi experienţe culturale împreună. Pe parcursul zilelor petrecute împreună, aceştia vor schimba opinii, păreri, sfaturi, vor oferi unii altora răspunsuri la întrebări, se vor ajuta reciproc.
Multiculturalitatea tradiţională specifică a comunităţii locale din zona Viscri constituie un avantaj important pentru abordarea unor stiluri culturale diferite în operele artiştilor care vor fi prezenţi în cadrul Taberelor. Totodată, realizările participanţilor vor fi apreciate de turiştii care se vor afla în vizită în zonă.
Reamintim că satul Viscri este faimos prin biserica fortificată care dă şi numele satului (Deutschweisskirch, în germană), localitatea fiind sub atenta grijă a mai multor organizaţii interne sau de peste hotare, cum ar fi reputata Fundaţie „Mihai Eminescu Trust“, care acţionează sub înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale Charles Prinţ de Wales, moştenitorul coroanei britanice. Localitatea este vizitată anual de peste zece mii de turişti români şi, mai ales, străini, fiind un pol de atracţie turistică românească, celebru în întreaga lume.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Alexandra Crivineanu la Culisele Zilei cu Sebastian Dan

Anunţuri mică publicitate