Eveniment

Sute de autovehicule istorice, pe Aleea de sub Tâmpa, la Retroparada Primăverii

Gabriela Bunghez

Pasionații de autoturisme clasice au ocazia să vadă astăzi, pe Aleea de sub Tâmpa, o serie importantă de mașini atestate istoric în cadrul evenimentului Retroparada Primăverii organizat de Retromobil Club România.

Peste 200 de autovehicule istorice ale membrilor Retromobil Club România sunt aşteptate să participe sâmbătă, pe Aleea de sub Tâmpa, la Retroparada Primăverii 2023.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, selecţia unică de exponate va fi reunită într-o ediţie aniversară #Retromobil25, transmte Agerpres.

Retroparada primăverii este un eveniment care se desfășoară în circa 30 de orașe din țară. Evenimentul are loc simultan în mai multe orașe.

La Brașov, acesta se desfășoară între orele 11.00 și 15.00, pe Aleea Tiberiu Brediceanu, cunoscută ca Aleea de sub Tâmpa.

Potrivit organizatorilor, Retroparada Primăverii este un eveniment cu o tradiţie de 25 de ani care prin reunirea autoturismelor din colecţia membrilor săi reprezintă o ocazie efervescentă şi unică de a lua contact cu istoria fenomenului automobilistic mondial din ultimul secol, având o mare putere de atracţie pentru publicul de toate vârstele şi din cele mai diferite generaţii deoarece, de la copil la bunic, autoturismele de colecţie trezesc curiozitatea sau nostalgia retrăirii unor momente importante din viaţă.

Expoziţia va putea fi vizitată gratuit.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI