Politică

Suprataxarea băuturilor răcoritoare, soluție împotriva obezității?

Sebastian Dan

Parlamentarii au dezbătut marţi, 12 februarie, la nivelul Comisiei de industrii şi servicii, impactul economic şi social al industriei băuturilor răcoritoare.

S-a discutat despre contribuţia sectorului la economia României, despre impactul social al acestuia în regiunile unde se produc băuturile răcoritoare, despre impactul privind problemele de sănătate, obezitate şi diabet.

„S-a mai discutat dacă suprataxarea băuturilor răcoritoare este o soluţie eficientă pentru combaterea obezităţii şi a diabetului şi despre experienţa altor ţări în acest sens. A fost analizat şi posibilul impact pe care l-ar avea asupra consumatorului o astfel de iniţiativă”, ne-a declarat deputatul PSD de Brașov, Mihai Mohaci.

La dezbatere au participat deputaţi, senatori, reprezentnați de la Asociaţia Naţională pentru băuturi răcoritoare (Romaqua Group Borsec, Coca-Cola România, Rio Bucovina), Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă, Romalimenta, Societatea de Nutriţie din România Fundaţia pentru Alimentaţie Sănătoasă și PricewaterhouseCoopers.

Urmează ca această discuţie să se concretizeze cu modificarea unor legi.