Eveniment

Super ofertă la Brașov: prezervative contrafăcute și expirate!

Sebastian Dan

protectia-consumatorului-brasovComisarul șef regional de la Protecția Consumatorului Brașov, Sorin Susanu, a anunţat că, în urma unor controale efectuate la operatori economici din Brasov, a fost gasita la comercializare o importanta cantitate de prezervative care prezentau deficiente de etichetare, respectiv pe ambalajul individual exista mentionata o data de expirare care nu corespundea cu informatiile mentionate pe ambalajul colectiv, existand in acest sens suspiciunea de contrafacere a acestor produse.

„În urma celor constatate, a fost efectuat un control la operatorul economic care distribuie acele produse, iar la data si ora controlului in depozitul en-gros verificat s-a gasit cantitatea de 1201 prezervative, o parte dintre acestea aveau pe ambalajul individual termenul de valabilitate depasit, respectiv 02.2015, iar pe ambalajul colectiv fiind mentionata o alta data de expirare. O parte dintre produse nu aveau mentionat numarul lotului si data expirarii pe ambalajele individuale”, a precizat Sorin Susanu.

Firma a fost sanctionată contraventional cu 5.000 de lei si s-a dispus oprirea definitiva de la comercializare a produselor cu termen de valabilitate depasit. De asemenea, s-a decis oprirea temporara de la comercializare a produselor care aveau mentionate diferit termenul de valabilitate pe ambalajul individual si cel colectiv, produse pentru care exista suspiciune de contrafacere, în vederea clarificării situatiei cu furnizorul acelor produse.