Din judeţ

Sunteți așteptați să vă bucurați de „Spiritul Iernii” la Feldioara

Sebastian Dan

Primăria Comunei Feldioara şi Centrul Local de Informare Turistică Feldioara vă invită să luaţi parte la Festivalul „Spiritul Iernii”, Ediţia a VIII-a, ce se va desfăşura în data de 6 Decembrie 2018, începând cu ora 18:00, pe scena Căminului Cultural din Feldioara.

„Prin crearea acestui eveniment dorim readucerea la viață a tuturor obiceiurilor locale din preajma sărbătorilor de iarnă. Sărbătoarea locală «Spiritul Iernii» aduce în fața feldiorenilor, cât și a tuturor celor ce iau parte la acest eveniment, motive de joc și voie bună, petrecere a timpului liber într-un mod cu totul special, cu toții bucurându-ne atât de o atmosferă specifică sărbătorilor, în care tradițiile și obiceiurile locale sunt readuse în prim-plan, cât și de renumiți artiști consacrați care vin să readucă spiritul sărbătorilor în mijlocul comunei noatre și-n sufletul fiecăruia dintre cei prezenți”, ne-a declarat primarul comunei, Sorin Taus.

“Spiritul Iernii”, manifestare înscrisă în Proiectul „Obiective culturale, tradiţionale şi obiceiuri în comuna Feldioara”, face parte din programul amplu de promovare şi dezvoltare a potenţialului turistic al zonei. Sărbătoarea locală “Spiritul Iernii” se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primărie, în ideea menţinerii continuităţii evenimentelor cu valoare culturală.

P R O G R A M A R T I S T I C:

18.00 Aprinderea bradului

18.15 Program cu copiii de la liceu

19.00 Hoha Antonia Olivia – Jingle bell rock

19.05 Zumba kids

19.30 Orchestra Plaiuri Transilvane şi Grupul Ţara Bârsei

20.00 Recital Ovidiu Homorodean

Prezintă: CLAUDIA MIRIȚESCU