Studiu: Câți români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor şi hypermarketurilor în weekend

Studiu: Câți români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor şi hypermarketurilor în weekend

Doar 3 din 10 români ar fi de acord cu închiderea supermarketurilor şi hypermarketurilor în weekend, arată un studiu derulat de Reveal Marketing Research, care şi-a propus să identifice atitudinile şi percepţiile românilor cu privire la propunerea micilor comercianţi privind închiderea marilor magazine la sfârşit de săptămână, scrie Agerpres.

Conform sursei citate, 90% dintre români declară că obişnuiesc să îşi facă cumpărăturile din supermarketuri şi hypermarketuri. În topul preferinţelor consumatorilor se regăsesc pieţele (51%) şi magazinele de cartier/ din proximitate (42%). Ca tendinţă, se poate observa că atât persoanele mature peste 55 ani (66%), cât şi bărbaţii (56% bărbaţi versus 47% femei), preferă într-o măsură semnificativ mai mare să îşi facă cumpărăturile mergând la piaţă, acest aspect putând fi influenţat de obiceiurile tradiţionale de cumpărare şi de dorinţa de a achiziţiona produse proaspete şi locale.

Pe de altă parte, doar 14% dintre români obişnuiesc să îşi facă cumpărăturile plasând comenzi online, în special cei cu venituri mari de peste 8.000 lei (20%).

Referitor la comportamentele românilor care obişnuiesc să îşi facă cumpărăturile din supermarket sau hypermarket, studiul arată că 36% dintre aceştia îşi fac cumpărăturile atunci când au nevoie de produse, indiferent de ziua săptămânii. În acelaşi timp, 33% dintre aceştia optează mai degrabă pentru zilele lucrătoare, iar 31% preferă să facă achiziţii în weekend.

Alte articole:   Zăpadă de peste 80 de centimetri grosime la staţiile din Carpaţii Meridionali

“Este remarcabil să constatăm că, în pofida creşterii popularităţii cumpărăturilor online, supermarketurile şi hypermarketurile rămân principalele alegeri pentru cumpărăturile de produse destinate uzului casnic, oferind experienţe de cumpărături considerate a fi cele mai de încredere. De asemenea, datele studiului relevă şi faptul că românilor le place flexibilitatea când vine vorba de procesul de achiziţie, cei mai mulţi declarând că preferă să îşi facă cumpărăturile atunci când au nevoie, indiferent de ziua săptămânii. Această nevoie de flexibilitate şi adaptabilitate poate fi un răspuns la ritmul de viaţă alert şi la nevoile diverse ale consumatorilor, reflectând dorinţa acestora de a-şi gestiona timpul eficient şi de a avea acces rapid la produsele necesare”, a afirmat Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research, într-un comunicat transmis marţi.

În prezent, 85% dintre români declară că au auzit de propunerea micilor comercianţi de a închide marile magazine în weekend sau de a stabili un program redus până la prânz, bărbaţii fiind în mai mare măsură familiarizaţi cu subiectul (89% bărbaţi vs. 82% femei).

Pe de altă parte, un sfert dintre tinerii cu vârste între 18-24 ani (26%) declară că nu au auzit de această propunere, comparativ cu procentul de 15% înregistrat la nivelul întregului eşantion.

Alte articole:   Caius Covrig își donează ziua și face apel la umanitate! „Hai să facem echipă și să-l ajutăm pe Alin!”

Măsurând percepţiile românilor referitoare la acest subiect, 41% îşi manifestă mai degrabă dezacordul referitor la această iniţiativă, în special bărbaţii (45% bărbaţi vs. 36% femei) şi cei cu venituri mari, peste 8.000 lei (45%).

Doar 33% dintre români declară că ar fi de acord cu această iniţiativă, iar persoanele cu vârste între 35-44 ani (39%) se diferenţiază ca fiind cele mai dispuse să sprijine o astfel de schimbare. În acelaşi timp, 26% din respondenţi sunt nehotărâţi în privinţa iniţiativei, înregistrându-se o pondere semnificativ mai mare în rândul tinerilor cu vârste între 18 şi 24 (40%).

În scenariul în care supermarketurile şi hypermarketurile ar fi închise în weekend, cei mai mulţi dintre români declară că s-ar adapta şi ar fi atenţi să achiziţioneze din timpul săptămânii tot ce au nevoie (64%), în special cei cu vârste peste 55 ani (70%). 28% declară că ar merge la un magazin deschis din proximitate, în mai mare măsură cei între 18-24 ani (45%), categorie de vârstă recunoscută pentru dorinţa de a avea acces imediat la soluţii rapide, adaptate la ritmul lor de viaţă activ.

Pe de altă parte, 8% dintre români ar comanda online, în special tinerii între 25-35 ani (13%), care sunt adesea mai familiarizaţi şi cu utilizarea internetului şi a platformelor de comerţ electronic.

Alte articole:   Bătaie în trafic, la Brașov

Studiul s-a desfăşurat online în perioada 22-27 martie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban. Mărimea eşantionului a fost de 1003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3.1% la un nivel de încredere de 95%.

Săptămâna trecută, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că nu va da curs propunerii micilor comercianți de a închide supermarketurile în weekend, explicând că. din semnalele primite din societate, rezultă clar că nu este oportun.

„Despre programul magazinelor și închiderea magazinelor la sfârșit de săptămână. Din toate semnalele primite din rândul societății, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Din câte îmi aduc aminte, au fost închise piețe în pandemie sau a fost pus orar la magazin. Vreau să vă anunț că nu mai suntem în acea etapă”, a declarat Marcel Ciolacu.

Sursa: economedia.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

 

Distribuie dacă îți place!