Vicepremierul Dan Barna a declarat miercuri, că executivul vrea să elimine gratuitatea totală pentru studenți pe trenurile CFR, astfel încât aceștia să plătească jumătate din prețul biletelor, informează G4media.ro.
El a spus că nu va exista o limitare a numărului de călătorii anuale la care studenții vor beneficia de reducerea cu 50% a biletului.
„În momentul de faţă, propunerea prevede ca studenţii să aibă în continuare o gratuitate de 50% pe toată durata anului, nu doar în anul şcolar. Vor avea o gratuitate de 50% pe deplasările pe tot parcursul anului. Fiind pe tot parcursul anului, evident că nu vor fi limitate”, a susţinut Barna.
Modificarea va apărea în proiectul legii bugetului pe 2021.
Propunerea ar face parte dintr-o viitoare ordonanță de urgență prin care vor fi eliminate o serie de sporuri, subvenții și indemnizații acordate angajaților din sectorul bugetar.
Reamintim că guvernul PSD Grindeanu a introdus în ianuarie 2017 gratuitatea totală pentru studenți pe CFR, în plin război al PSD cu justiția. Conducerea companiei s-a plâns că prin această decizie veniturile au scăzut.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!