Potrivit unui program dedicat, adoptat, joi, de Guvernul României, studenţii antreprenori pot beneficia de granturi de până la 100.000 de euro, dacă prin afacerile pe care le propun pentru finanţare creează maxim 5 locuri de muncă, scrie g4media.ro.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat, la finalul ședinței de Guvern, că valoarea programului naţional pentru studenţi este de 30 de milioane de euro, iar în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, aceasta poate fi majorată la 150 de milioane de euro, potrivit g4media.ro.
,,Programul naţional dedicat studenţilor este un apel de proiecte pentru care depunerea cererilor de finanţare va avea loc începând cu data de 15 iulie. Valoarea programului este de 30 de milioane de euro şi în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, valoarea poate să ajungă la 150 de milioane de euro. Este vorba de susţinerea antreprenoriatului studenţesc”, a precizat ministrul Boloș.