Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Poliție Centru Universitar, au identificat un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, faptă comisă în zona căminului studențesc din municipiul Brașov.
Mai mulți studenți din Brașov au rămas fără lucruri. Un bărbat le-a furat din vestiar, în timp ce ei erau la ora de sport
Cercetările în acest caz au fost demarate de polițiști la data de 27 noiembrie a.c., în jurul orelor 17.00, când au fost sesizați, de către un cadru didactic universitar, despre faptul că, în aceeași zi, o persoană necunoscută ar fi pătruns în vestiarul sălii de sport și ar fi furat mai multe bunuri ce aparțineau studenților prezenți la cursul său, susținut într-unul dintre corpurile Universității Transilvania din Brașov.
La data de 30 noiembrie a.c., în urma investigațiilor efectuate în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, acesta fiind un bărbat de 41 de ani, din municipiul Brașov. Totodată, în cadrul activităților, polițiștii au reușit să recupereze și o mare parte din bunurile reclamate ca fiind sustrase, urmând a efectua în continuare activități pentru identificarea în integralitate și predarea acestora persoanelor vătămate.

În urma probatoriului administrat, politiștii au dispus, față de bărbatul bănuit, măsura reținerii cu introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, cercetările urmează a fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, dosar instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.