Eveniment

Student bătut în Gară la Racoș

Sebastian Dan

bataieCaz incredibil petrecut joi seară la Racoș. Un student din Pitești, George Dinu, care urmează cursurile la Universitatea „Transivania“ din Brașov, a fost bătut de patru bărbați, în Gara CFR din Racoș.

Tânărul este voluntar la o asociație din București, care acordă consultanță și sprijin comunității rome din comună. Tocmai din acest motiv, el venis să consilieze un bărbat cum să facă o sesizare asupra purtării abuzive a unor polițiști, care de multe ori agresează romii din localitate.

„La plecarea spre Brașov, în Gară la Racoș, a fost abordat de doi bărbați în civil, care au încercat să-l intimideze și i-au spus că nu e bine ce face și că mai bine să-și vadă de treaba lui. După ce aceștia au plecat, au venit alte patru persoane, dintre care două aveau cagulă, și l-au luat la bătaie. Aîncercat să se adăpostească în cabina impiegatului, dar tot nu a scăpat. A sunat la 112 și s-a dus la poliție unde a depus o sesizare la postul din comună și a dat semnalmentele celor care l-au agresat. Am plecat de la Brașov cu alți prieteni să-l luăm de acolo. L-am dus la Spitalul Județean Brașov, pentru investigații medicale. Este incredibil ce s-a întâmplat și nu lăsăm lucrurile să rămână așa“, ne-a povestit prietena tânărului agresat.

„