Economie

Strategiile de dezvoltare durabilă aplicate în mai multe comune brașovene au fost prezentate la ICLEI – Londra

Sebastian Dan

România a fost reprezentată la „The European Roundtable for Local Sustainability” desfășurată recent la Londra de CS gr1 dr. Mihai Baltador de la Centrul Regional de Pregătire pentru Administrația Publică Locală din Sibiu, care a prezentat participanților o soluție posibilă pentru dezvoltarea sustenabilă la nivel local in Romania.
Mihai Baltador care este și președintele Fundaţiei de Perfec­ţionare Profesională în Ad­ministraţia Publică din Sibiu susține că, organizațiile în carea ctivează sunt conștiente de faptul că responsabilitatea generaţiei actuale este de a crea o societate durabilă, motiv pentru care, pornind de la deviza „Gândim global, acţionăm local” s-au implicat încă din anul 2003 în diverse proiecte legate de dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Astfel s-au realizat cercetări ştiinţifice care au vizat:

  •  – Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Târgu Jiu şi a judeţului Gorj realizată în anul 2003;
  • – Ghidul de dezvoltare al municipiului Sibiu, realizat în anul 2004;
  • – Strategiile de dezvoltare durabilă a comunelor Mândra, Comăna, Şercaia, Şinca, Şinca Nouă, Părău care formează Asociaţia intercomunitară „Dumbrava Narciselor”- judeţul Braşov, realizată în anul 2009;
  • – Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Făgăraş realizată în anul 2008;
  • – Strategiile de dezvoltare durabilă a comunelor Recea, Lisa, Voila şi Hârseni realizate în anul 2009 și
  • – Strategia de dezvoltare durabilă a municipiului Câmpulung realizată în anul 2010.

Strategiile se bazează pe rezultatele unor investigaţii sociologice şi a unor analize profunde şi constructive realizate între participanţii la acest proces complex şi cercetătorii ştiinţifici ai instituţiilor de mai sus, precum şi ai Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu”al Academiei Române şi ai Universitătii „Lucian Blaga” din Sibiu, cu scopul declarat de a crea „modele” de urmat de către toate autorităţile administraţiei publice locale din România.
Obiectivele principale analizate şi-au propus:

  • – utilizarea raţională a resurselor naturale la nivel local;
  • – protecţia mediului;
  • – protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural;
  • – dezvoltarea sustenabilă a economiei şi creşterea gradului de ocupare a locurilor de muncă și
  • – dezvoltarea turismului în zonele respective.

„Modelele” concretizate în cadrul acestor lucrări au fost diseminate de către organizaţiile implicate prin seminarii, proiecte şi conferinţe internaţionale, desfășurate în intervalul 2007 – 2012 în România, iar ca rezultat notabil al acestora se remarcă propunerea ca în 2012, Conferința pentru proiectul CHAMP, să aibă ca temă „Sistemul Integrat de Management pentru Autoritățile Locale și Regionale”.
Participarea la cunoscutul proiect ICLEI a permis mediatizarea strategiilor făcute de organizațiile din Sibiu în țări ca: Anglia, Italia și Coreea, fapt care în opinia lui Mihai Baltador insemnă o calificare în plus pentru organizațiile amintite pentru a fi model de urmat și genartori de strategii de dezvoltare durabilă.
Concluzia finală a cercetătorilor coordonați de Mihai Baltador este aceea că: Sistemul de Management Integrat este un instrument de valoare, care permite autorităţilor locale din România să facă faţă provocărilor globale şi locale şi să contribuie la îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor din ţara noastră.