Social

Ştii în ce cazuri te poţi adresa avocatului poporului? Citeşte aici!

Sebastian Dan

Catalina Matei

Persoanele fizice se pot adresa Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului la sediul său din municipiul Braşov, Piaţa Enescu nr.3, ocazie cu care beneficiază în mod gratuit de audienţă din partea experţilor biroului teritorial, în fiecare zi lucrătoare a săptămânii – Luni – Joi, orele 9-16, Vineri – orele 9-12. De asemenea, persoanele fizice interesate au posibilitatea de a se adresa în scris Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului, printr-o cerere care poate fi expediată prin poştă sau adusă personal. Persoanele fizice ni se pot adresa şi telefonic la nr. 0268/471100 sau pe adresa de e-mail avpbrasov@avp.ro.
„Orice demers al instituţiei Avocatul Poporului, aşadar şi al birourilor teritoriale ale acesteia, este scutit de orice fel de taxă conform art. 16 din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată“, a precizat Cătălina Matei, Coordonator al Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului.

Iată câteva cazuri rezolvate de Avocatul Poporului, la Braşov, anul trecut!

Încălcarea protecţiei copiilor şi a tinerilor, a dreptului la un nivel de trai decent, respectiv a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
 (art.49, art.47 şi art.52 din Constituţia României)

Dosar nr.316/2011

Obiectul petiţiei: petenta a sesizat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului precizând următoarele:
1. este tutore a copiilor săi C. A. M., în vârstă de 9 ani şi C. Al., în vârstă de 17 ani, în urma decesului tatălui copiilor C. M., aceştia beneficiind de pensie de urmaş în cuantum de 845 lei.
2. fiul său C. Al., în conformitate cu Decizia asupra capacităţii de muncă nr.4XX din 11 februarie 2011, a fost încadrat în gradul I de invaliditate.
3. Petenta menţionează însă că a constatat anumite erori cu privire la menţiunile din cuponul de pensie şi cu privire la faptul că, aşa cum rezultă din cuponul de pensie emis pentru luna mai a anului 2011, a fost stabilit pe numele minorei, C.A.S.S. în valoare de 172 lei din drepturile restante pentru perioade anterioare în cuantum de 228 lei.

Faţă de aspectele relatate, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a sesizat Casa Judeţeană de Pensii Braşov.

Rezultate: Casa Judeţeană de Pensii Braşov ne-a comunicat că, în conformitate cu prevederile art.108 alin.2 din Legea nr.263/2010, „Pensia se plăteşte personal titularului, tutorelui sau curatorului acestuia (…)”. În cazul de faţă, titularii drepturilor de pensie de la dosarul nr.25XXXX sunt copiii C. A. M. şi C. Al.. Drept urmare, pe partea I a cuponului de pensie, care rămâne la persoana care încasează drepturile, sunt menţionate datele unuia dintre copiii urmaşi  (de regulă cel care iese ultimul din drepturi), în speţă, C. A. M..  În a doua parte a cuponului de pensie – care rămâne la factorul poştal – sunt menţionate datele persoanei care încasează drepturile, în cazul de faţă,  petenta, în calitate de tutore.
Suma de 172 lei reprezentând contribuţie la asigurările sociale de sănătate reţinută în perioada ianuarie – aprilie 2011 va fi restituită, urmând a fi încasată de către petentă, în luna decembrie 2011.
De asemenea, copilul C. Al. datorează contribuţie la asigurările sociale de sănătate doar după împlinirea vârstei de 18 ani şi numai dacă cuantumul pensiei va depăşi 740 lei;
Conform art.84 dn Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, copiii au dreptul la pensie de urmaş pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau într-una dintre situaţii prevăzute la art.84 lit.a) (până la vârsta de 16 ani) sau b) (în perioada continuării studiilor fără a depăşi vârsta de 26 ani). Astfel, copilul C. Al. va trebui să se prezinte periodic, în termenele stabilite de către comisia de expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, în vederea emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă pe baza căreia se acordă pensia de urmaş;
Pentru încasarea de către petentă a drepturilor de pensie, după împlinirea vârstei de 18 ani de către C. Al., este necesară instituirea măsurii prevăzute de art.106 alin.2 din Codul Civil, respectiv punerea sub interdicţie judecătorească sau instituirea curatelei, în condiţiile prevăzute de cod.

Încălcarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
(art.52 din Constituţia României)

Dosar nr.162/2011

Obiectul petiţiei: petentul a sesizat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului fiind nemulţumit de următoarele aspecte:
1. i s-a emis extrasul de cont nr.xxx din 25 ianuarie 2011 de către Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov, din care reiese că figurează cu debite restante în cuantum de 1.713 lei (debit – 842 lei, debânzi – 745 lei, penalităţi – 126 lei), reprezentând venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru anii fiscali 2006, 2007 şi 2008.
2. pentru clarificarea situaţiei create, petentul s-a adresat Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov printr-o adresă din 7 martie 2011, însă nu i-a fost comunicat niciun răspuns până în prezent cu privire la cele precizate.

Faţă de aspectele relatate, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a sesizat Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Braşov.

Rezultate: Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Braşov ne-a comunicat că în urma depunerii de către petent a deciziei de pensionare, acestuia i s-au anulat obligaţiile de plată aferente anului 2008, ceea ce a condus la anularea Deciziei de impunere nr.XXXX din 01 iunie 2010 şi emiterea Deciziei de impunere nr.XXZZZ din 25 mai 2011 cu obligaţii de plată aferente perioadei 2006-2007, fiind astfel micşorat considerabil debitul petentului.
Răspunsul la contestaţia depusă de petent în data de 07 martie 2011 împotriva extrasului de cont i-a fost comunicat acestuia în data de 25 mai 2011.

Încălcarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
(art.52  din Constituţia României)

Dosar nr.146/2011

Obiectul petiţiei: petenta a sesizat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului fiind nemulţumită de tergiversarea soluţionării unor solicitări adresate Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc, judeţul Covasna.
Petenta relatează că se afla în străinătate când vecinul său B.J. de la parterul blocului în care locuieşte a construit un balcon la care a adăugat un grilaj de fier forjat pe care l-a ancorat de planşeul terasei petentei, fără a obţine vreun acord prealabil şi fără a avea autorizaţie de construire. Petenta precizează că a fost spart un perete de rezistenţă şi a fost făcută ieşire spre balcon, fiind desfiinţat în interiorul apartamentului un întreg perete, tot fără autorizaţie de construire şi tot fără acordul său.
Odată ce a luat cunoştinţă despre aceste lucrări, s-a adresat Inspectoratului Teritorial în Construcţii Covasna, care a redirecţionat adresa la Primăria Municipiului Târgu-Secuiesc, răspunsul urmând a îi fi comunicat petentei de către această din urmă autoritate. În urma faptului că Primăria Municipiului Târgu-Secuiesc nu i-a comunicat nici un răspuns petentei, aceasta s-a readresat Inspectoratului Teritorial în Construcţii Covasna, care i s-a răspuns că s-a dispus Primăriei Municipiului Târgu-Secuiesc a se demara procedurile de sancţionare contravenţională a domnului B. J., proprietarul construcţiilor, şi a se lua măsuri de intrare în legalitate.
În consecinţă, Primăria Municipiului Târgu-Secuiesc a comunicat petentei că domnul B. J. a fost amendat cu 2000 lei şi s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire şi a acordului vecinilor, până la data de 30 septembrie 2010, sau prin desfiinţarea construcţiilor executate.
Petenta menţionează însă că domnul B. J. nu s-a conformat celor dispuse de Primăria Municipiului Târgu-Secuiesc, precum şi faptul că acesta a refuzat a semna procesul-verbal de constatare al contravenţiei, nu a plătit amenda şi nici nu a desfiinţat construcţiile executate.
Faţă de acestea, petenta este nemulţumită că situaţia a rămas neschimbată în ciuda reclamaţiilor sale şi a constatării săvârşirii unor ilegalităţi de către domnul B. J., precum şi de faptul că Primăria Municipiului Târgu-Secuiesc nu a trecut la executarea silită a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi nici nu au fost întreprinse alte măsuri cu privire la remedierea situaţiei create.

Încălcarea dreptului de proprietate privată
şi a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
(art.44  şi art.52 din Constituţia României)

Dosar nr.189/2011

Obiectul petiţiei: petenta a sesizat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului şi a relatat că a depus, conform prevederilor Legii nr.247/2005, la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a comunei Hoghilag, judeţul Sibiu, o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate după autorul C.N. – tatăl dumneaei, pentru acordarea suprafeţei de 0,23 ha vie altoită situată pe raza satului Valchid. Cu toate acestea, până în prezent, solicitarea petentei nu a fost soluţionată.

Faţă de aspectele relatate, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a sesizat Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Hoghilag, judeţul Sibiu şi Comisia Judeţeană Sibiu de Stabilire a Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.

Rezultate: Comisia Locală Hoghilag a comunicat Biroului Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului că, prin Hotărâre a Comisiei Judeţene Sibiu, a fost validată în favoarea petentei atribuirea suprafeţei de 0,23 ha teren agricol.
Astfel, Comisia Locală Hoghilag a întocmit actele necesare pentru restituirea suprafeţei de 0,23 ha, iar dosarul cuprinzând actele a fost depus în data de 23 august 2011 la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sibiu, urmând să fie înaintat spre Agenţia Domeniilor Statului spre aprobare.

Încălcarea dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică
şi a dreptului la informaţie
 (art.52 şi art.31 din Constituţia României)

Dosar nr.192/2011

Obiectul petiţiei: petentul a sesizat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului cu privire la faptul că, a solicitat în repetate rânduri atât Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale cât şi Secretariatului General al Guvernului României anumite informaţii pe care dumnealui le-a calificat ca fiind de interes public, însă nu i s-a comunicat până în prezent niciun răspuns de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Faţă de aspectele relatate, Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Secretariatul General al Guvernului.

Rezultate: Secretariatul General al Guvernului a comunicat Biroul Teritorial Braşov al instituţiei Avocatul Poporului faptul că Direcţia Relaţii Publice a redirecţionat petiţiile petentului în conformitate cu art.6 alin.(4) din Ordonanţa de Guvern nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (M.C.S.I.).
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale ne-a comunicat documentele care au fost semnate de către acelaşi minister (contract de comodat încheiat între M.C.S.I. şi comuna Şercaia, anexa nr.1-4 la contractul de comodat, anexa 13 intitulată „notification for installation acceptance”, adresa M.C.S.I. nr.UMPXXX/2011, adresa M.C.S.I. nr.UMP XXX/2010, H.C.L. Şercaia nr.58 din 30 septembrie 2010, H.C.L. Şercaia nr.59 din 30 septembrie 2010, proces-verbal de predare-preluare între M.C.S.I. şi Primăria Comunei Şercaia).