Avantajul agențiilor de recrutare
De ce o agentie de recrutare?
Ai trimis CV-ul în zeci de locuri si inca nu ti-ai gasit un job sau poate ca nu ai timp sa incepi sa iti cauti singur un job? Atunci poate ar trebui sa apelezi la o agentie de recrutare.
Agentiile de recrutare au scopul de a recomanda companiilor candidatii care se potrivesc profilului cautat.
O agentie de recrutare ofera candidatilor acces la o varietate mare de joburi deoarece multe dintre aceste joburi sunt promovate exclusiv de agentiile de recrutare.
Cum functioneaza o agentie de recrutare?
Candidatii care apeleaza la o agentie pot beneficia si de consiliere in cariera – evaluarea si optimizarea CV-ului, sfaturi pentru a te pregati pentru procesul de recrutare, solutii si sugestii daca vrei sa iti schimbi domeniul de activitate.
Clientul agentiei de recrutare este angajatorul. Agentiile de recrutare nu percep taxe pentru pentru serviciile prestate candidatilor, deci nu va costa nimic sa depuneti CV-ul in baza lor de date. Companiile angajatoare sunt cele care platesc comision.
Beneficiile angajatului
„Principalul argument in favoarea agentiilor de recrutare consta in faptul ca acestea au de multe ori acces la o varietate mare de joburi, iar consultantii te vor sustine pe parcursul procesului de selectie. Astfel, candidatii nu mai pierd timpul depunând CV-uri către nişte firme care s-ar putea să nu aiba nevoie de personal în acel moment sau parcurgând paginile de anunţuri ale ziarelor în fiecare zi, iar angajatorii au siguranta că vor gasi persoane calificate pentru postul oferit”, spun reprezentanţii Agenţiei Human Solutions.
