
Dacă statul nu o ajută să îi plătească tratamentul la o clinică din Israel, în schimb pune oprelişti în ceea ce privelte plecarea ei în străinătate. Iulia Ganea, tânăra gravidă lovită pe trecerea de pietoni de un funcţionar beat, în Cristian, este în comă de opt luni. Familia acesteia a reuşit să stângă 50.000 de euro pentru tratemt, dar a apărut o nouă problemă: obținerea paşaportului.
Soţul Iuliei, Laurenţiu Ganea are documente că este curatorul femeii şi poate lua decizii în locul ei. Cu toate acestea, bărbatul susţine că a fost refuzat categoric atunci când a încercat să-i facă paşaport femeii. I s-a cerut o hârtie prin care să ateste că este tutore, iar aceasta se obţine doar în instanţă şi procedura durează. Omul este disperat mai ales că de opt luni trăieşte un adevărat coşmar.
După ce iniţial au susţinut cu nu există o cerere de paşaport pentru Iulia (normal dacă soţul a fost refuzat când a vrut să depună actele), reprezentanţii Direcţiei de Paşapoarte au găsit o soluţie mai simplă. Soţul femeii trebuie să aducă un act prin care să se explice clar starea medicală.
Iulia Ganea este internată în spital, în stare vegetativă de opt luni. Accidentul s-a produs în 18 mai 2015 pe o trecere de pietoni din localitatea Cristian. Femeia însărcinată şi soţul ei treceau liniştiţi strada în momentul în care au fost loviţi de şoferul de 44 de ani care este şi funcţionar la Primăria Cristian.
Întrebarea este următoarea: dacă ar fi fost vorba – Doamne ferește – de soția premierului Cioloș sau a președintelui Iohannis, cum s-ar fi rezolvat problema?