Sporurile și orele suplimentare vor fi incluse în calculul pensiei

Sporurile și orele suplimentare vor fi incluse în calculul pensiei

Sporurile și orele suplimentare vor fi incluse în calculul pensiei, iar cei care depășesc stagiul minim de cotizare vor avea puncte în plus.

Orele suplimentare, primele în bani și cel de al 13-lea salariul vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei. Oficialii de la Casa de Pensii au terminat normele de aplicare pentru noua lege, care ar urma să intre în vigoare din toamnă.

Noua Lege privind sistemul public de pensii care se va aplica de la 1 septembrie prevede, pe lângă regula că vârsta legală de pensionare va fi aceeași pentru bărbați și femei, respectiv 65 de ani, și că orele suplimentare, primele în bani și cel de al 13-lea salariul vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei.

Alte articole:   Silviu Barbu, fost magistrat la Brașov, președinte ANCR: Redobândirea cetățeniei române de moldoveni și ucraineni durează foarte mult din cauza falsurilor

Potrivit noii legi, pensia se va calcula prin înmulțirea punctului de referință, în valoare de 81 de lei, cu numărul total de puncte realizat de salariat.

Asta înseamnă cotele de contribuții plătite către bugetul de asigurări sociale, la care se adaugă sporuri și orele suplimentare, dacă este cazul.

Legiuitorul a spus foarte clar să se valorifice sporurile acordate sporadic de-a lungul activității, adică vorbim de acele sporuri care nu aveau un caracter permanent – mă refer la acordul global, care era o formă de remunerare înainte de 1989, mă refer la prime și premii care s-au acordat fie la final de an, acum ele nu se iau în calcul, dar noi am considerat că ele trebuie luate în calculul pensiei”, a declarat Daniel Banciu, președintele Casei Naționale de Pensii, pentru stirileprotv.ro.

Va fi luat în calcul inclusiv al 13-lea salariu pentru calculul pensiilor.

Alte articole:   Rezervele de gaze, consumate rapid. Ministrul Energiei trimite Corpul de Control la Depogaz pentru a verifica de ce depozitele de gaze s-au golit atât de repede

De asemenea, persoanele care depășesc stagiul minim de cotizare de 25 de ani vor beneficia de puncte în plus.

Astfel, pentru fiecare an realizat peste acest prag, se vor acorda 0,50 puncte peste 25 de ani, 0,75 puncte peste 30 de ani și un punct peste 35 de ani, scrie Adevărul.

Însă autoritățile trebuie să pună la punct și sistemul informatic pentru recalcularea pensiilor. Până acum, 95% dintre dosarele celor aproape 5.000.000 de pensionari au fost introduse în sistemul electronic.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov