Social

Sporul pentru angajaţii care gestionează fonduri europene, condiţionat de rezultatele evaluării

Marian Stoica

Iniţial, sporul este stabilit la 40%, până la prima evaluare, şi se va menţine ulterior la acest nivel doar dacă se obţine calificativul „foarte bine”.

Iniţial, sporul este stabilit la 40%, până la prima evaluare, şi se va menţine ulterior la acest nivel doar dacă se obţine calificativul „foarte bine”.

Cei care sunt evaluaţi cu „bine” vor primi 20% din salariu, iar sporul nu li se va mai acorda angajaţilor care vor lua calificativele „satisfăcător” sau „nesatisfăcător”.

sporul oferit angajațiilor
sporul oferit angajațiilor

Proiectul de hotărâre de guvern supus dezbaterii publice vine ca urmare a măsurilor din primul pachet fiscal intrat în vigoare la începutul acestei luni.

Care prevede aplicarea unor majorări salariale în funcţie de timpul lucrat, de valoarea proiectului finanţat din bani europeni şi de progresele înregistrate în derularea acestor proiecte.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !