Spectacol ecvestru de excepţie la herghelia de la Sâmbăta de Jos

Spectacol ecvestru de excepţie la herghelia de la Sâmbăta de Jos

Sâmbătă, 24 august, începând cu ora 11.00, în incinta hergheliei de stat de la Sâmbăta de Jos va fi un show ecvestru de excepţie.

Vor fi prezentate demonstraţii de dresaj la trăsură, demonstraţii de maraton la trasură cu un atelaj de doi cai, progres de dresaj academic cu patru cai, dresaj spaniol şi alte dresuri, anunţă salutfagaras.ro.

La reprezentaţie va lua parte şi dresoarea Georgiana Neselan, cu calul Pluto, de la Circul Metropolitan Bucureşti.

,,Herghelia Sâmbăta de Jos este campioană naţională la atelaje cu doi cai, din anul 2015 şi până în prezent. Am participat la campionatul mondial de atelaje cu doi cai de la Lipizza din anul 2017, unde am reuşit să obţinem locul III, în condiţiile în care au participat 80 de atelaje internaţionale. De asemenea, suntem deja calificaţi şi pentru campionatul mondial de anul acesta, din septembrie, din Germania”, precizează directorul Cosmin Drăgan, pentru sursa citată.

Herghelia de la Sâmbăta de Jos a fost fondată în anul 1874, cu cai din rasa lipițan provenind de la Herghelia Lipizza din Slovenia.

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

În anul 2002 această Herghelie a trecut în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor.

Foto: arhiva/adevarul.ro

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate