Eveniment

Spania rămâne o destinație sigură, dă asigurări Ambasada de la București

Gabriela Bunghez

Spania rămâne o destinaţie turistică „sigură”, şi pregătită „să ofere vizitatorului o experienţă plăcută în condiţii de siguranţă şi certitudine”, susține Ambasada țării la București, după ce joi, statul a trecut în zona roșie.

Reprezentanții misiunii diplomatice au transmis, vineri, că sporirea incidenţei cumulate de COVID-19 în această ţară în ultimele zile este o veste „negativă”, dar este necesar ca acest indicator să fie plasat în contextul situaţiei epidemiologice actuale, care este „pozitivă” la nivel global datorită progresului campaniei de vaccinare, relatează Digi24.

Potrivit unei informări a misiunii diplomatice, rata incidenţei cumulate a devenit scara de referinţă în prima parte a pandemiei de COVID-19, pe măsură ce capacitatea de a măsura prin teste contagierile a crescut, dar aceasta nu trebuie interpretată „în acelaşi mod” în prezent, când afectează „predominant” populaţia tânără în rândul căreia multe infecţii se manifestă „uşor, chiar şi fără simptome”.

„Aceasta înseamnă că creşterea infecţiilor nu se traduce printr-o creştere a numărului total de pacienţi spitalizaţi. Începând cu data de 7 iulie, numărul pacienţilor spitalizaţi pentru COVID în toată Spania a scăzut cu 31% faţă de luna precedentă. Procentul de paturi ATI ocupate de pacienţii cu COVID a scăzut, de asemenea, comparativ cu 7 iunie (6,55% faţă de 11,79%), în ciuda faptului că la acel moment incidenţa acumulată la 14 zile era mai mică. Cifrele de spitalizare actuale (2.829 de pacienţi spitalizaţi pentru COVID, dintre care 598 la ATI) reprezintă un grad de ocupare de 2,35% din paturile disponibile şi 6,55% în paturile de la ATI, în timp ce în ianuarie 2021, dată la care incidenţa cumulată a fost similară cu cea actuală, aceste cifre erau, respectiv, peste 23% din paturile ocupate şi peste 40% dintre cele de la ATI”, precizează sursa citată.

Potrivit acesteia, în mod similar, numărul deceselor din ultimele şapte zile (39 de decese) este „mult mai mic” decât cel din luna ianuarie (1.369 decese).

Ambasada Spaniei la Bucureşti reiterează că este „necesar” ca ştirea privind creşterea infecţiilor să fie plasată în contextul menţionat şi completată cu alte valori care arată că situaţia epidemiologică avansează „favorabil” datorită vaccinării.

„Călătoria în Spania, respectând regulile stabilite, este sigură”, transmite misiunea diplomatică.

Amintim că CNSU a actualizat, joi, lista ţărilor/teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat în contextul pandemiei de COVID-19, iar Spania, alături de Portugalia, Olanda, Andorra, Georgia şi Malaysia au fost incluse în zona roşie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!