Eveniment

Soluţia turnului virtual de control, implementată în premieră la Braşov, ar putea fi preluată şi de alte aeroporturi din ţară

Marian Stoica

Soluţia turnului virtual de control ar putea fi implementată pe mai multe aeroporturi din România. A anunţat joi, la Braşov, directorul general al Romatsa, Marius Adrian Cojoc.

Prezent la Braşov la şedinţa directorilor generali de aeroporturi membre ale AAR (Asociaţia Aeroporturilor din România), Cojoc a subliniat succesul proiectului aeroportului de la Braşov. Unde a fost implementată, în premieră naţională, o astfel de soluţie, şi a precizat că o strategie privind trecerea şi a altor aeroporturi la această modalitate de control de trafic aerian va fi elaborată chiar în cursul acestui an.

„Atât în cadrul acestei şedinţe, cât şi a celor ulterioare, pe care le vom avea la Romatsa cu ceilalţi colegi ai noştri, vom analiza şi vom identifica aeroporturile unde aceste soluţii pot fi implementate. Cu siguranţă că vor fi şi alte aeroporturi unde se va implementa, iar anul acesta vom stabili şi strategia pentru acestea”, a afirmat Cojoc.

Niclas Gustavsson, vicepreşedinte Saab, este considerat unul dintre părinţii tehnologiei Remote Tower. Acesta a subliniat că, pentru compania pe care o reprezintă, a fost proiectul cel mai rapid realizat.

„Trebuie să admit: este proiectul pe care l-am realizat cel mai rapid. (…) Am convenit să realizăm acest proiect anul trecut, cam pe vremea aceasta, şi iată, acum, este deja funcţional. S-a făcut mai repede decât se face în Marea Britanie sau SUA sau în orice altă parte. Aşa că, luaţi aminte, în România lucrurile se mişcă repede”, a spus Niclas Gustavsson.

Adrian Veştea, s-a declarat convins că şi alte aeroporturi din România vor dori să implementeze această soluţie inovativă. Care are costuri mult mai reduse decât un turn de control clasic.

„De-a lungul timpului au existat fel şi fel de voci că acest lucru (proiectul aeroportului – n.r.) putea să se întâmple mai repede, că, de fapt, întârziem foarte mult. Dar să ştiţi că, cei care cunosc acest fenomen al aviaţiei, procedurile administraţiei publice, ne spun că ne-am mişcat foarte repede. Într-un timp relativ scurt şi acest lucru a ţinut oarecum şi de noroc, pentru că ştiţi ce înseamnă să ai un antreprenor neserios. Să ai contestaţii, să întâmpini blocaje. La vremea când Romatsa a ales această soluţie a turnului virtual erau foarte multe voci care spuneau că suntem între munţi. Și nu vom putea dirija, că este un moft şi ne propunem lucruri imposibile. Am văzut, însă, în Suedia, că se pot dirija dintr-un singur centru 4,5,6 aeroporturi şi chiar mai multe cu costuri reduse. (…) Cu siguranţă că, după Braşov, vor urma şi alte aeroporturi din România care se vor gândi la acest sistem inovativ, (…) prin care se pot reduce costurile”, a punctat Veştea.

Turnul virtual de control de la Braşov a costat aproximativ 16 de milioane de euro. El va fi dirijat de la Arad. Și va putea fi operat de şase angajaţi, în loc de 30, de câţi are nevoie unul clasic.

Acesta a fost realizat de compania UTI, unul dintre principalii furnizorii de soluţii complexe pentru aeroporturi din România. Care are parteneriate cu furnizori de tehnologie de top internaţionali. Pentru contractul de la aeroportul din Braşov, UTI a colaborat cu firmele Saab – Suedia şi Thales – Italia. Principalii furnizori de tehnologie pentru turnul virtual şi respectiv sistemele de radio navigaţie.

Suedia a fost prima ţară din lume care a construit un turn de control virtual. În care operaţiunile sunt efectuate de la distanţă cu ajutorul unor echipamente audio/video performante şi al unei reţele de senzori. Tehnologia, denumită Remote Tower, a fost dezvoltată de compania Saab. AGERPRES

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI