După primele nouă luni din 2011, numărul de angajaţi ai grupului Pentalog din România era de era de 460. Pentalog are sediul social în Orléans, Franţa, şi birouri în Frankfurt (Germania), Tel-Aviv (Israel), Chişinău (Republica Moldova), Hanoi (Vietnam). În România, prima filială Pentalog a fost deschisă în Braşov, după care au urmat birouri în Bucureş ti, Iaşi şi Sibiu, iar mai recent în Cluj-Napoca.
Proiectele Pentalog sunt realizate în cadrul a două linii de business (informatică de gestiune şi informatică embedded), iar în prezent sunt în desfăşurare peste 70 de proiecte. „Primele luni ale acestui an au fost extrem de dinamice din punct de vedere comercial, iar incubatorul privat franco-român Pentalabbs, situat în Braşov, a integrat 4 noi proiecte. Până în prezent am investit 600.000 de euro la Braşov, obiectivul fiind de a ajunge la 2 mil. euro la finele lui 2012„, a precizat pentru zf.ro Monica Jiman, deputy CEO al Pentalog.