Șoferul autoturismului care a luat foc azi-noapte a încercat să scape de polițiști. Era băut și nu avea permis de conducere

Șoferul autoturismului care a luat foc azi-noapte a încercat să scape de polițiști. Era băut și nu avea permis de conducere

La data de 16 februarie a.c., în jurul orei 02.20 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție, în cadrul unei acțiuni specifice de control, au efectuat semnal de oprire unui autovehicul, care circula pe Calea București.

Conducătorul auto nu a respectat dispozițiile polițiștilor și a continuat deplasarea în încercarea de a se sustrage controlului, iar în zona intersecției cu strada Carpaților a pierdut controlul asupra direcției de mers și a lovit un utilaj, care se afla parcat pe trotuar.

În urma impactului, autoturismul a luat foc, iar flăcările s-au extins și asupra utilajului, rezultând pagube materiale.

Tot după impact, conducătorul auto, de 29 de ani, a abandonat vehiculului și a încercat să fugă, însă a fost prins imediat și imobilizat de către polițiști. În urma recoltării mostrelor biologice, s-a stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 1,92 g/l alcool pur în sânge, iar în urma interogării bazelor de date, a reieșit că persoana nu este posesoare de permis de conducere.

Mașină în flăcări, pe Calea București

La acest moment cercetările sunt continuate, în cadrul dosarului penal întocmit, în vederea completării probatoriului și luării măsurilor legale ce se impun.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate