Eveniment

Șoferiță băută și fără permis de conducere, pe o stradă din Brașov

Iulia Ghervan

Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov au oprit pentru control, pe strada Zizinului din municipiul Brașov, un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 29 de ani, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date aparținând Poliției Romane, s-a stabilit faptul că aceasta avea permisul de conducere reținut și drepul de a conduce suspendat pentru o altă abatere la regimul rutier, săvârșită anterior.

Totodată, procedându-se la testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0,79 mg/l alcool pur. În consecință, aceasta a fost condusă la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.