O șoferiță în vârstă de 33 de ani s-a ales cu dosar penal, deoarece a urcat la volan deși era băută.
Mașina condusă de aceasta a fost oprită în trafic, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Bulevardul Libertății din Predeal, după ce oamenii legii au observat stilul neobişnuit de şofat, motiv pentru care au testat-o cu aparatul alcooltest.
Rezultatul a fost de 0,84 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
„În consecință, aceasta a fost condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Brașov, Gabriela Dinu.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar conducătoarei auto i-a fost reținut permisul de conducere și i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.