Din judeţ

Peste 2.300 de șoferi testați de polițiștii din Brașov, în weekend. 4 conducători auto s-au ales cu dosare penale

Marian Stoica

Peste 2.300 de șoferi testați de polițiștii din Brașov, în weekend. Patru conducători auto s-au ales cu dosare penale

Polițiștii rutieri din Brașov au efectuat peste 2.300 de teste pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe timpul nopții, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie. Aproape 140 de polițiști au participat la controalele organizate pe principalele drumuri din județ și în zonele cu trafic intens din localități.

Acțiunea a fost coordonată de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Ordine Publică. Scopul principal a fost creșterea siguranței rutiere, prin identificarea conducătorilor auto care se urcă la volan după ce consumă alcool sau substanțe psihoactive.

Patru șoferi, cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului

În urma verificărilor, polițiștii au identificat 19 situații considerate cu risc de producere a accidentelor rutiere, pe fondul consumului de alcool.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 30.000 de lei.

Totodată, în cazul a patru conducători auto, rezultatele testărilor au indicat valori care au depășit limita legală, motiv pentru care polițiștii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Persoanele respective au fost conduse la unități medicale, unde le-au fost recoltate probe biologice. Analizele de laborator urmează să stabilească alcoolemia cu exactitate. Cercetările continuă pentru clarificarea situației fiecărui conducător auto.

Controalele rutiere din Brașov vor continua

Verificările au fost desfășurate în special pe timpul nopții, când polițiștii au folosit aparatura din dotare pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Reprezentanții Poliției reamintesc că astfel de acțiuni urmăresc prevenirea accidentelor grave și descurajarea comportamentelor periculoase în trafic.

Controalele vor continua și în perioada următoare, la nivelul județului Brașov, pentru identificarea și sancționarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Citiți AICI mai multe despre controalele Poliției Brașov