La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 23.45, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un bărbat, în vârstă de 33 ani, din municipiul București care conducea un autoturism pe strada Lebedei din municipiul Brașov.
Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cannabis. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.