Eveniment

Șofer drogat la volan, în Brașov

Iulia Ghervan

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov au întocmit un dosar penal după ce un conducător auto a fost identificat în trafic sub influența substanțelor interzise.

La data de 01 august a.c., în cadrul unei acțiuni de noapte, pe care polițiștii au organizat-o în scopul prevenirii accidentelor rutiere și a depistării conducătorilor auto ce nu respectă normele rutiere, a fost oprit un vehicul al cărui conducător auto părea a se sub efectul unor substațe interzise, pe fondul comportamentului manifestat.

Pentru verificarea acestei bănuieli, polițiștii au efectuat un test, iar aparatul a stabilit că tânărul conducător auto, de 22 de ani, din orașul Zărnești, județul Brașov, se afla sub efectul substanței cannabis.

Față de rezultatul stabilit, s-a întocmit dosar penal și i s-au recoltat conducătorului auto mostre biologice, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.