Eveniment

Șofer drogat depistat de polițiști pe Calea București

Sebastian Dan

Sâmbătă, în jurul orei 01.45, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au oprit pentru control un autovehicul care circula pe bulevardul 15 Noiembrie, din municipiul Brașov, dinspre centrul orașului spre strada Calea București.

„Astfel, în cadrul controlului efectuat, conducătorul auto a manifestat o stare de agitație, ceea ce i-a determinat pe polițiști să afectueze un test de identificare a substanțelor psihoactive din organism, test care a ieșit pozitiv la substanțele cannabis și amphetamină”, au precizat oamenii legii.

Pentru cele constatate, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală relativ săvârșirea infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând ca în cadrul cercetărilor să se stabilească cu exactitate cantitățile de substanțe prezente în organism.

La acest moment, dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!