Polițiști din cadrul Secției 1 Rurale Feldioara, Postul de Poliție Prejmer, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În fapt, la data de 13 septembrie a.c, în jurul orei 00.30, polițiștii au oprit în trafic, pentru control, un bărbat în vârstă de 31 ani din comuna Teliu, județul Brașov, care conducea un autoturism pe raza localității Prejmer.
Cu ocazia verificării documentelor personale și ale autovehiculului condus, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare, montate pe autoturism, figurează ca fiind atribuite altui autovehicul.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Braşov, subcomisar Alina Ivan.