
Federația Transportatorilor și asociațiile de seniori solicită primarului Coliban și Consiliului Local Brașov transport public gratuit pentru vârstnici și personal calificat de prim-ajutor pe mijloacele de transport interurbane.
Federația Transportatorilor și Serviciilor Publice din România, din care face partea Sindicatul Liber 2015 RAT Brașov, în parteneriat cu Ordinul Militar Sfânta Maria, și susținuți de Colegiul ONG-urilor din Brașov, Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice și Senatul Seniorilor, au demarat două proiecte importante pentru comunitate care se vor extinde și la nivel național.
Unul dintre aceste vizează constituirea Corpului Național al Paramedicilor Salvatori (acordarea de prim-ajutor de bază nemedical) Treapta I, iar cel de-al doilea vizează solicitarea depusă în atenția Consiliului Local Brașov în vederea implementării transportului gratuit pentru seniori, ținând cont că orașul de la poalele Tâmpei a rămas printre puținele care nu acordă o astfel de facilitate.
Cursuri obligatorii legal, dar care nu s-au făcut până acum
Președintele Federației Transportatorilor și Serviciilor Publice din România și al Sindicatul Liber 2015 RAT Brașov, Ion Zbârnea, a explicat faptul că în conformitate cu Legea 319/2006, a securității și sănătății în muncă, este obligatoriu sub efectul sancțiunii penale ca șoferii de mijloacele de transport public să aibă cursuri de prim ajutor de bază, astfel ca în cazul unui eveniment nefericit, să poată oferi asistența primară necesară.
„Existența acestei calificări face diferența în cazul unui accident, între a putea salva o viață sau nu, dar și existența de circumstanțe atenuante în cadrul unui dosar penal atunci când ai comis un accident din culpa ta, dar ai încercat să îl ajuți pe cel pe care l-ai vătămat fără voia ta. Am demarat acest curs și din dorința de a putea constitui un corp profesional în slujba cetățeanului și a municipalității și de a avea personal organizat, capabil să facă față și în cazul unor dezastre naturale care sunt din ce în ce mai dese și pe care le vedem cu toții în jurul nostru. În cursul zilei de miercuri (astăzi- n.r.) este convocat la Brașov Colegiul Național de Conducere a Federației Transportatorilor și am primit din partea colegilor mesaje de susținere ca proiectul să fie votat și extins la nivel național. Această primă treaptă de formare a Corpului Național al Paramedicilor Salvatori, s-a derulat pe parcursul unui an, urmând ca până la finalizarea cursurilor de paramedici profesioniști să mai existe alte etape de pregătire continuă pe parcursul a 5 ani. Acest Corp nu se substituie Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ci dimpotrivă, este un bazin de recrutare pentru această instituție care câteodată are deficit de personal. Nu în ultimul rând, solicităm public Consiliului Local Brașov susținerea privind organizarea acestui Corp profesional format din șoferi RATBV și personal administrativ, dar și demararea negocierilor și discuțiilor cu noua conducere a RATBV pe tema acestui proiect pentru a veni în sprijinul populației. De altfel, îi solicităm domnului director George Cornea să ofere explicații primarului Allen Coliban și celorlalți din conducerea municipalității brașovene cu privire la neimplementarea prevederilor din Legea 319/2006 timp de atâția ani, lucru care a pus în pericol integritatea juridică a șoferilor și a familiilor acestora”, a subliniat Ion Zbârnea.
Voluntarii vor putea interveni și în alte situații de urgență
Un astfel de corp organizat și format profesional își va dovedi eficiența însă și pentru alte servicii, astfel încât să vină în sprijinul municipalității.
Din discuții purtate cu membrii primului pluton de paramedici, care au depus recent jurământul, în gama de servicii pe care pot să dezvolte aceștia se numără și misuni de ajutor în caz de inundații, deszăpeziri, strângere de alimente pentru persoanele sinistrate într-o formă legală și organizată. În plus, în perioada de pandemie un astfel de corp profesional poate fi folosit la dezinfecția blocurilor, a parcurilor, dar și la alte servicii în parteneriat cu municipalitatea. Sunt semnale din ce în ce mai dese la nivel local și național că igienizările au fost și nu prea au fost, că s-au folosit materiale și nu prea, fiind făcute pe grupuri clientelare, astfel că dacă ar fi existat un astfel de corp voluntar prin intermediul acestuia se puteau presta servicii coordonate de la nivel de primărie.
În sprijinul seniorilor Brașovului
În ceea ce privește proiectul de acordare a gratuității totale pe mijloacele de transport în comun seniorilor, principalii lideri ai asociațiilor de pensionari și vârstnici din municipiu – colonel în rezervă Florentin Giurgea, colonel în rezervă Giorgică Boltinescu, general Cristinel Cernea, Laurențiu Croitoru, președintele executiv al Senatului Seniorilor, precum și Valeriu Vlădăreanu – au solicitat Consiliului Local, dar și primarului Brașovului Allen Coliban introducerea acestei facilități.

Acest lucru vine în contextul în care orașul de la poalele Tâmpei a rămas printre puținele care nu acordă facilitatea, dar și pentru că orice leu contează pentru persoanele de vârsta a treia în contextul actual, când mulți dintre pensionari au venituri minime și se descurcă cu greu cu întreținerea și achiziția de medicamente.
Aceste asociații de seniori reprezintă interesele a peste 35.000 de persoane la nivelul municipiului Brașov și zonei metropolitane.