Social-democraţii nu exclud unele schimbări la şefia deconcentratelor

Social-democraţii nu exclud unele schimbări la şefia deconcentratelor

Reprezentanţii PSD Braşov au precizat că reorganizarea teritorială este iminentă, iar, odată cu numirea unui nou Guvern, după data de 9 decembrie, se va produce o reorganizare ce va viza implicit şi instituţiile publice deconcentrare. Secretarul general al PSD, Viorel Chiriac, a susţinut că cel puţin până la alegerile parlamentare nu se vor produce schimbări la acest nivel.

„Odată cu numirea Guvernului USL, în luna mai, s-a încheiat un protocol prin care schimbări urmau să se facă numai în ministere până la nivelul secretarilor de stat. Din păcate, au fost şi cazuri unde cei care au rămas în funcţii în diverse instituţii nu au înţeles mesajul şi încearcă să blocheze activitatea respectivelor instituţii, chiar dacă noi ne-am ţinut promisiunea că nu vom face destituiri, aşa cum s-a obişnuit în ultimii ani de fiecare dată când schimbăm Guvernul să numim şi alţi şefi. După alegeri vom avea parte de o reorganizare şi de o nouă structură guvernamentală”, a precizat Chiriac. Acesta, care candidează şi pentru o funcţie de senator în Colegiul 2 speră că noul Guvern va fi conturat până în preajma sărbătorilor de iarnă.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cele mai sărace 26 ţări din lume sunt cel mai îndatorate din ultimii 18 ani, conform unui raport al Băncii Mondiale

Anunţuri mică publicitate