Educaţie

Sindicatele, despre încheierea mediilor, în contextul grevei generale din învățământ: Rămâne de văzut. Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare

Gabriela Bunghez

În contextul grevei generale din învățământ, care începe astăzi, sindicatele au vorbit despre încheierea anului şcolar şi de examenele naţionale.

Reprezentanţii sindicatelor au declarat, duminică, la Palatul Victoria, întrebaţi ce se întâmplă cu încheierea anului şcolar şi cu examenele naţionale, sindicaliştii au replicat că Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare.

De asemenea, întrebaţi dacă se încheie mediile elevilor la final de an şcolar, ei au spus ”rămâne de văzut”.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a precizat după negocieri că adoptarea Legii salarizării unitare poate fi adoptată chiar către finalul acestui an, fără a se cunoaşte aplicabilitatea acesteia.

”Noi discutăm în momentul de faţă doar despre posibilităţi. (…) De bonusuri s-a vorbit, că sunt dispuşi să acorde bonusuri pentru profesorii debutanţi şi pentru personalul didactic care lucrează în zone defavorizate şi atât. Nu s-a discutat despre sume”, spune Nistor.

Simion Hăncescu vorbeşte, în urma negocierilor de la Guvern despre faptul că „deocamdată există doar promisiuni şi necunoscute”.

Întrebaţi ce se întâmplă cu încheierea anului şcolar şi cu examenele naţionale, sindicaliştii au replicat că „Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare”.

De asemenea, întrebaţi dacă se încheie mediile elevilor la final de an şcolar, ei au spus: „rămâne de văzut”. Aceştia au precizat că în unele şcoli toţi profesorii sunt în grevă şi nu are cine supraveghea elevii, în timp ce în alte şcoli acele cadre didactice care nu participă la protest vor intra la clase.

Sindicatele propun salarii de 4.000 de lei pentru profesorii debutanți și 7.000 de lei pentru cei la final de carieră.

Guvernul a negociat cu sindicatele din Educație inclusiv în weekend, pentru a încerca să oprească protestul cadrelor didactice. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a declarat la finalul negocierilor de la Palatul Victoria că profesorii vor fi în grevă până când sindicaliştii vor primi din partea Guvernului o soluţie credibilă.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI