Sinagoga din Făgăraș, vandalizată în plin proces de reabilitare

Sinagoga din Făgăraș, vandalizată în plin proces de reabilitare

După nici o lună de la finalizarea parțială a lucrărilor de reabilitare a fațadei Sinagogii din Făgăraș, un zid al acesteia a fost vandalizat. Persoane încă neidentificate au aruncat cu o substanță necunoscută pe întreaga latură de sud a monumentului istoric.

Ne este greu să înțelegem comiterea faptelor de distrugere, când patrimoniul local este al tuturor cetățenilor și ar trebui protejat de orice om. În cursul acestei zile vom sesiza autoritățile competente pentru identificarea făptașului și luarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri.

Clădirea a fost construită în 1870 și se afla într-o stare avansată de degradare. Lucrările de reabilitare au început în 2019, în urma discuțiilor pe care primarul Gheorghe Sucaciu le-a avut cu arhitecți, reprezentanți ai ONG-urilor locale și cetățeni.

Alte articole:   Top 5 cel mai bine plătite meserii din România. Salarii medii de peste 10.000 de lei și multe zile de concediu

În perioada 2019-2021 au avut loc trei intervenții asupra clădirii: cu ajutorul unei sponsorizări de 15.000 de lei din partea unei companii private s-a efectuat o intervenție urgentă la acoperiș; ulterior a fost refăcut tot acoperișul, de la schimbarea țiglei, până la recondiționarea șarpantei de lemn, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Fundația Comunitară „Țara Făgărașului” și Ambulanța Monumentelor; este în curs etapa a treia, în cadrul căreia este refăcută fațada, lucrările fiind finanțate din bugetul local.

În luna august a anului trecut, Primăria Făgăraș a organizat – împreună cu Centrul pentru Mediu Construit, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, @HomeinFagaras și Institutul de Cercetare Făgăraș – un atelier care a reunit arhitecți și studenți din Cluj, Brașov, București și Constanța pentru realizarea unui plan de reconversie a sinagogii într-un centru cultural internațional.

Alte articole:   Peste 227.000 de pasageri au tranzitat Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav în 2024

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov