Opera Brașov va deschide, sâmbătă, 4 mai, seria spectacolelor din luna lui Florar.
Astfel, iubitorii muzicii clasice se vor putea bucura de în luna mai, atât spectacole de operă, operetă și balet, concert vocal-simfonic, precum și recital vocal-instumental în cadrul programului artistic de succes „Salonul Muzical al Operei”.
Primul spectacol al lunii mai este o foarte apreciată și îndrăgită lucrare a genului – opereta „Silvia” de E. Kalman, ce va avea loc sâmbătă, 4 mai 2019, de la ora 18.30, în Sala Operei.
Premiera mondială a avut loc pe 17 noiembrie 1915, la Teatrul „Johann Strauss” din Viena, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső; premiera operetei „Silvia” de la Opera Brașov – iunie 2012. Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” şi ea păstrează toată voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”.
În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia – Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară.
Distribuția spectacolului este alcătuită din artiștii: Mădălina Bourceanu (Silvia), Alexandru Aghenie (Edwin), Alina Ichim (Stazi), Liviu Iftene (Boni), Gabriela Hazarian (Cecilia), Nicolae Zaharia (Feri), Lorand Cristian (Miska), Mugur Curelaru (Leopold), Paul Tomescu (Generalul), Ștefan Schuller (Arhiducele Ferdinand), Aurel Aron, Cristian Dicu, Gabriel Moise (cei trei martori), Cristina Coatu, Mihaela Marele, Andromeda Nemeș, Anca Panait („fetițele vesele”).
Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru.
Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Leonard Boga. Mișcarea scenică: Nermina Damian. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Regia tehnică: Silvia Papadopoulos.
Preț bilete: 35 lei – în sală; 25 lei – la balcon lateral.
Programul complet:
Vineri, 10 mai 2019, ora 17.00, Foaierul Operei
SALONUL MUZICAL AL OPEREI – Recital vocal-instrumental –
Preț bilete: 15 lei
Sâmbătă, 11 mai 2019, ora 18.30, Sala Operei
IL TROVATORE (TRUBADURUL) – Operă de G. Verdi
Cu: Carmen Topciu, Aurelia Florian (debut), Maria Petcu-Catrina, Cristian Bălășescu (Opera Națională Română Timișoara), Adrian Mărcan, Marian Rește, Claudiu Bugnar
Dirijor: Victor Dumănescu
Regia: Anda Tabacaru
Preț bilete: 35 lei; 25 lei
Vineri, 17 mai 2019, ora 18.30, Sala Operei
FAUST – Operă de Ch. Gounod
Cu: Cristina Radu, Gabriela Hazarian, Sonia Hazarian, Liviu Iftene, Dan Popescu, Alexandru Aghenie, Lorand Cristian
Dirijor: Mircea Holiartoc
Regia: Cristian Mihăilescu
Preț bilete: 35 lei; 25 lei
Sâmbătă, 18 mai 2019, ora 17.00, Sala Operei
LES PETITS RIENS – Balet pe muzică de W.A. Mozart
Soliștii si Ansamblul de Balet al Operei Brașov
Coregrafia și regia: Nermina Damian, Edina Papo
Preț bilete: 20 lei
Sâmbătă, 25 mai 2019, ora 18.30, Sala Operei
MADAMA BUTTERFLY – Operă de G. Puccini
Cu: Anda Pop, Asineta Răducan, Mihai Irimia, Valentin Marele, Nicolae Zaharia, Claudiu Bugnar, Marian Rește, Lorand Cristian, Sonia Hazarian
Dirijor: Traian Ichim
Regia: Anda Tabacaru
Preț bilete: 35 lei; 25 lei
Duminică, 26 mai 2019, ora 17.00, Sala Operei
COCOȘELUL NEASCULTĂTOR – Spectacol pentru copii de I. Lucian –
Cu: Irina Iftene, Sonia Hazarian, Anca Panait, Marcel Zănescu, Cristian Dicu, Meda Enăcache, Mihaela Pop
Regia: C. Ungureanu
Preț bilete: 20 lei
În stagiunea 2018 – 2019, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!
Biletele se vând la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolelor (în cazul în care rămân bilete disponibile).