Consiliul Județean Brașov pregătește un adevărat festival pentru a marca deschiderea Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav, iar nota de plată va fi pe măsură. Mai exact, pentru „Zilele porților deschise” (din 10 – 11 iunie) și pentru inaugurarea oficială a aeroportului (15 iunie) a fost pregătit un buget total de 1.031.816 lei, cu tot cu TVA, anunță Brașov Metropolitan.
Din această sumă, jumătate va fi suportată de Consiliul Județean Brașov, iar jumătate de Primăria Ghimbav, în baza unui parteneriat ce va fi supus aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 25 mai. Din acest parteneriat mai fac parte Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav și Instituţia Prefectului Judeţul Brașov.
Astfel, în perioada 10 – 11 iunie, vor fi zilele porților deschise, când brașovenii sunt așteptați la concerte. Vor fi patru concerte, susținute de Raluka & Balkanic Project – care va încasa 41.900 lei fără TVA, Ștefan Bănică Junior – care va încasa 76.250 lei fără TVA, Olivia Adams – care va încasa 18.250 lei fără TVA, Zdob și Zdub – care va încasa 75.900 lei fără TVA și Haddaway – care va încasa 76.800 lei TVA.
Atmosfera va fi întreţinută de un DJ (care va încasa 7.500 de lei fără TVA pentru două zile) și un MC (plătit cu 7.380 de lei fără TVA pentru două zile).
Pe lângă concerte vor fi show-uri aviatice, spectacole de lasere, focuri de artificii. De asemenea, oamenii vor putea vizita unele secțiuni din aeroport și pot urmări transmisii live din aeronave sau din turnul de control, potrivit Brașov Metropolitan.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI