Politică

În sfârșit: „Somitatea“ Ioan Adam a demisionat din Camera Deputaţilor

Sebastian Dan

adamBiroul Permanent al Camerei Deputaţilor a primit, astăzi, demisia din calitatea de deputat a social-democratului Ioan Adam, arestat preventiv în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi trimis în judecată, alături de Viorel Hrebenciu şi fiul acestuia, Gheorghe Paltin Sturdza şi Tudor Chiuariu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a precizat, după şedinţa conducerii Camerei, că demisia lui Ioan Adam va fi înaintată plenului, în data de 2 februarie, pentru a se lua act de decizia acestuia.

”Am primit demisia deputatului Ioan Adam din calitatea de deputat al Parlamentului României, pe care o voi înainta pe 2 februarie plenului”, a anunţat Zgonea.

Deputatul PSD de Braşov Ioan Adam a trimis Biroului Permanent demisia sa, într-un act autentificat la notariat.

Ioan Adam este în arest preventiv din 20 noiembrie 2014 şi, alături de fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale de păduri.