
Creștinii ortodocșii îl sărbătoresc astăzi, pe Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”,deoarece el a fost primul care a răspuns chemării lui Iisus Hristos la apostolat.
Sfântul Andrei este și primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat creștinătorul poporului român.
Sfântul Apostol Andrei s-a născut la Betsaida, un mic orășel de pe malul lacului Ghenizaret. Fiu al lui Iona, care se trăgea din Galileea și frate al lui Petru, printre primii ucenici ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Înainte de a sluji pentru a propovadui cuvântul Domnului și de a deveni Apostol, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. După Botezul Domnului în Iordan îl aude pe Ioan Botezătorul spunând despre Iisus: „Iată mielul lui Dumnezeu !“ Atunci, Sfântul Andrei îl urmează pe Mântuitor, devenind astfel primul apostol.
Îl însoțeste pe Mântuitor și asistă la foarte multe minuni pe care Hristos le-a făcut atât timp cât El a fost în forma trupească pe Pământ. De asemenea, Andrei a văzut și Patimile Domnului și a râmas neclintit în credință când Iisus s-a arătat atât lui cât și celorlalți apostoli în ziua Învierii.
După învierea lui Iisus și coborârea Duhului Sfânt (la Rusalii), Apostolii au mai rămas câțiva ani la Ierusalim, începând formarea Bisericii. La Sinodul Apostolic care a avut loc în jurul anilor 49-50 d.C. la Ierusalim, Apostolii s-au întâlnit și au tras la sorți pentru a decide unde va merge fiecare.
În Tradiția Bisericii Apostolului Andrei i-a revenit Scytia (Dobrogea). Mai întâi, Andrei l-a însoțit pe fratele său (Apostolul Petru) prin Asia Mică, apoi a trecut în peninsula Balcanică prin teritoriul Turciei de azi, ajungând în Scytia, unde s-a oprit un timp.
Apoi a continuat misiunea de propovăduire a evangheliei, ajungând până în sudul Rusiei de astăzi. După aceea, s-a întors în Grecia, consolidând comunitățile creștine înființate de Apostolul Pavel și de alți Apostoli, ajungând până în Peloponezul grecesc, în orașul Patras. Acolo a murit ca martir, în data de 30 noiembrie 60.
Nu exista mărturii certe ca ar fi fost răstignit pe o cruce în forma de X , se zice ca ar fi fost legat de un copac. După moartea sa, moaștele s-au păstrat la Patras.
La noi în țară se află peştera Sfântului Apostol Andrei, fiind cea mai veche biserică creştină de pe teritoriul României, și considerată Bethleemul creştinismului românesc. Tradiţia şi unele descoperiri arheologice acreditează această peşteră ca fiind locul în care, pentru o perioadă de timp, a locuit însuşi Apostolul Andrei, ajuns pe meleagurile strămoşilor noştri geto-daci în misiunea lui de propovăduire a Evangheliei.
Tradiții și superstiții de Sfântului Andrei
Noaptea dinaintea Sfântului Andrei este una specială. Este noaptea în care creștinii cred că apar strigoii, în care se fac farmece, se află cum va fi vremea pentru anul viitor sau în care fetele își visează ursitul.
De Sfântul Andrei, se ia o mână de grâu şi se seamănă într-un ghiveci ori într-o cutiuţă din plastic. Apoi, se acoperă boabele de grâu cu un strat subţire de pământ.
Tradiţia spune că grâul pus la încolţit de Sfântul Andrei spune câte ceva despre viitorul omului care l-a plantat. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea celui care l-a plantat în noul an.
În această zi se fierbe şi se împarte grâu, ca să fie recolta bună, şi de asemenea se serbează prin post negru pentru îndeplinirea unei dorinţe.
De Sfântul Andrei se ia o creangă verde de măr şi se pune în apă, iar dacă înfloreşte până la sfântul Vasile e semn că anul viitor va fi roditor.
Tot astăzi se poate afla prognoza pentru anul următor. Tradiţia spune că se iau 12 cepe care se duc în podul casei şi se lasă acolo până în seara de Crăciun. Fiecărei luni a anului îi corespunde o ceapă. Cepele care s-au stricat semnifica luni ploioase cu grindină, iar cele care au încolţit, luni favorabile pentru recolta.
De Sfântul Andrei nu se dă împrumut ori în dar căci vei păgubi.
În această zi nu ai voie să muncești deloc. Trebuie să te odihnești deoarece, așa cum spune tradiția, oamenii care își caută de lucru se pot îmbolnavi, pot intampina o serie de necazuri
Nu ai voie să îţi aranjezi părul. Nu ai voie nici măcar să îți piepteni părul. Se spune că dacă îți piepteni părul și cad câteva fire, atâtea fire câte vor fi pe dinții pieptanului înseamnă numărul de ghinioane care te vor paște în anul ce vine.
La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Apostol Andrei!
Foto: Sfântul Andrei, icoană pe lemn, Carmina DAN