Sanatate

Serviciul de urgență stomatologică de la Brașov, blocat de un an de Ministerul Sănătății

Sebastian Dan

spitalul judeteanSe întâmplă la Brașov! În timp ce toată lumea deplânge sistemul sanitar,  birocrația și politicul blochează și investițiile făcute cu puținii bani care există.

De mai bine de doi ani se tot discută despre înființarea uni serviciu stomatologic de urgență la Spitalul Județean Brașov. Că este oportun, o știm cu toții (mai ales cei care la miez de noapte au înnebunit de durere și nu aveau unde să meargă). Iar când s-au găsit bani pentru aparatură, nu se poate folosi pentru că este nevoie de o decizie. Dacă spunem că e la nivelul Ministerului Sănătății, atunci este vorba de birocrație, dacă vedem cine e în fruntea ministerului, este politică (indiferent de ce partide sunt la putere).

mariana caju„Am cumpărat aparatura pentru serviciul stomatologic de urgență încă din luna decembrie 2013, iar acum este depozitată în subsolul Spitalului Județean. De ce? Pentru că de atunci Ministerul Sănătății nu ne alocă patru posturi pentru funcționarea acestui serviciu medical, extrem de necesar pentru populație. Am avut discuții și cu Colegiul Medicilor Stomatologi, a venit și ministrul Sănătății, Nicolae Băncioiu în campania electorală pentru funcția de președinte și a promis cele patru locuri, dar nu s-a făcut nimic. Este o bătaie de joc cruntă la adresa brașovenilor“, a declarat Mariana Câju, președintele Comisiei de Sănătate din Consiliul Județean Brașov.

Băncioiu a venit într-o vizită de lucru, pe banii publici, în campania electorală, și a promis „lapte și miere“ pentru repunerea în funcțiune a spitalului municipal de la Săcele, precum și bani de investiții pentru Spitalul Județean sau Spitalul de Neurologie. Evident, campaniile electorale trec, proștii care au votat rămân cu promisiunile. Mai mult, Bănicioiu a criticat slaba implicare a Consiliului Județean (amănunte AICI) în ceea ce privește infrastructura sanitară, dar nu a spus că de la Ministerul Sănătății nu s-au dat bani…

Din partea oficialilor spitalului, am aflat că: „Noi am făcut o propunere la Ministerul Sănătății în ideea în care Ministerul plătește salariile celor cinci medici, noi să fim cei care să asigurăm cu materiale și cu ustensile funcționarea în bune condiții a cabinetului”, a precizat  dr. Adrian Albotă, directorul  Spitalului Județean  Braşov.

Cert este faptul că, la această oră, administrația județeană a plătit aproximativ 10.000 de euro pentru aparatura necesară serviciului stomatologic de urgență, care zace într-un beci din motive de organigramă blocată la Minister.