Eveniment

Serviciul Uber a lansat UberSKI cu tarif fix pentru cursa Brașov – Poiana Braşov

Gabriela Bunghez

Uber s-a lansat de curând în Braşov şi deja adaugă noi servicii pe lângă standardul UberX. .

Noul serviciu, numit UberSKI, dedicat schiorilor, oferă utilizatorilor,  maşini echipate cu suporturi de echipamente de schi, care pot transporta până la două perechi de schiuri sau două snowboard-uri.

Tarifele sunt identice cu cele pentru UberX lansate în urmă cu doar câteva săptămâni, însă UberSKI adaugă la oricare cursă normală o taxă fixă de 10 lei, pentru a beneficia de maşină echipată cu suport pentru echipamentul de ski.

Tariful UberSKI este tariful standard UberX în Braşov, respectiv 1.5 lei tarif de baza + 1.5 lei tarif pe km + 0.2 lei tarif pe minut, iar taxa de anulare a unei comenzi rămâne 6 lei.

Astfel, cei care merg cu Uber în Poiana Braşov sau înapoi, vor achita un tarif fix pentru cursă , indiferent de trafic, 40 de lei pentru serviciul obişnuit UberX şi 50 de lei pentru noul serviciu UberSKI.

“În perioada sărbătorilor şi a sezonului de ski, aglomeraţia devine o problemă în staţiunile montane. Iar atunci când ai cu tine şi clşparii şi skiurile, lucrurile se complică şi mai mult. Cu UberSKI şi tarifele fixe între Braşov şi Poiana Braşov, vrem să ne aducem contribuţia la un sezon de ski în care ne petrecem mai puţin timp în maşină sau cautând loc de parcare şi mai mult timp facând lucrurile care contează pentru noi” a spus Irina Scarlat, Marketing Manager, Uber România.

Serviciul este disponibil în perioada 20 decembrie 2016 – 31 martie 2017.

Utilizatorii noi pot să îşi creeze conturi folosind codul promoţional SKIBRASOV prin care beneficiază de o cursă gratuită în limita a 30 de lei.