Serviciile de terapia durerii vor fi decontate pentru pacienţii din România

Serviciile de terapia durerii vor fi decontate pentru pacienţii din România

Pacienții din România vor beneficia gratuit de servicii pentru terapia durerii. Legea, publicată în Monitorul Oficial.

Terapia durerii a fost inclusă în drepturile pacienților, astfel serviciile ar urma să fie decontate în România.

Aproximativ 20% din populaţia adultă europeană este afectată de o durere cronică, dar mai puţin de 2% dintre pacienţi accesează serviciile specializate în terapia durerii, potrivit estimărilor specialiştilor.

În prezent, serviciile medicale pentru acestă terapie nu sunt decontate în România, dar acest lucru urmează să se schimbe în curând, printr-o lege votată în Parlament şi promulgată de preşedinte.

Astfel, o nouă lege introduce serviciile medicale de terapie a durerii pe lista celor decontate pentru pacienţii asiguraţi din România. Este vorba de Legea nr. 208/2024, care modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Alte articole:   S-a câștigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de aproape 10 milioane de euro. Numerele câştigătoare

Legea a fost votată în Parlament, promulgată de preşedinte şi publicată în Monitorul Oficial joi, 4 iulie. Actul normativ va intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit News.ro.

“Asiguraţii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor ei, pentru recuperarea după boală şi pentru terapia durerii“, prevede noua lege, care completează un articol din Legea nr. 95/2006.

Potrivit actului normativ, în cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapie a durerii, “managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice”.

Alte articole:   Sortimente de Knorr şi Delikat, retrase de la vânzare. Unele pachete pot conţine fragmente de metal şi cauciuc

Echipe de terapia durerii în spitale

Ministerul Sănătăţii urmează să poarte consultări cu organismele profesionale şi cu alte instituţii relevante pentru a elabora o strategie privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniştilor şi o strategie privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii, prevede legea.

În 2023, dr. Ovidiu Palea, singurul medic din România certificat în terapie a durerii de către World Institute of Pain şi coordonator al Centrului integrat de terapia durerii, explica, într-un interviu video pentru 360medical.ro, că “terapia durerii intervenţională este o punte obligatorie între tratamentul conservator şi cel chirurgical“.

Potrivit medicului, sistemul public de sănătate din România va trebui să aibă în fiecare în spital, la început în cele judeţene şi universitare, echipe de terapia durerii.

Alte articole:   Lista celor mai periculoase șosele din România, conform statisticilor Poliției Române

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov