Eveniment

Serviciile de ambulanţă din ţară au avut aproximativ 4 milioane de intervenţii în ultimul an de pandemie

Iulia Ghervan

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, la Iaşi, în timpul unei manifestări pentru celebrarea a 116 ani de existenţă a Serviciului de Ambulanţă, că, în ultimul an de pandemie, serviciile paramedicale din ţară au avut aproximativ 4 milioane de intervenţii, relatează Agerpres.

„Este extraordinar, un corp profesional de circa 12.000 de oameni cu 2.700 de mijloace tehnice. Performanţa este extraordinară şi sunt convins că mult mai multe victime ar fi fost în România dacă nu ar fi fost un corp medical profesionist lângă oameni care se află în nevoie”, a spus, în discursul său, ministrul.

Alexandru Rafila a ţinut să le mulţumească atât celor de la Ambulanţă, cât şi, „pentru ca să nu existe loc de interpretări”, celor de la SMURD.

Totodată, el a punctat că Ministerul Sănătăţii are responsabilitatea de a dezvolta serviciile medicale de urgenţă.

Sursa: g4media.ro